A investi în orice înseamnă finanțare. Iar dacă e vorba de lucrări pentru prevenirea inundațiilor e vorba de bani mulți, dar și de implicarea statului și a autorităților locale. Chiar în aceste zile potopite de ploaie, pe această temă Opoziția trage de mânecă Puterea și îi amintește, într-un fel de campanie cu iz politic, că nu procedează cum trebuie.
Am primit semnale de acest fel chiar din județul Bacău, de la PNL: investițiile pentru prevenirea inundațiilor sunt prea mici și au scăzut an de an. Dar situația trenează de multă vreme, nu vine doar de sub guvernul actual. Pe 8 martie a.c., la Ministerul Apelor și Pădurilor și al Administraţiilor Bazinale de Apă din România au început procedurile pentru aplicarea a 13 proiecte care urmează să fie finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru reducerea efectelor și a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundaţii și eroziune costieră.
La doar câteva zile după ce ministrul Apelor a semnat documentele aferente caietelor de sarcini pentru cele 13 proiecte, topirea rapidă a zăpezii, completată cu precipitaţii consistente, a generat inundaţii importante în 15 judeţe din România, între care și Bacău.
Inundaţiile nu au fost generate în special prin deversări de râuri și lacuri, ci au fost determinate mai ales de lipsa unor lucrări de investiţii minimale pe albiile apelor curgătoare mici, pâraie sau gârle sau ca urmare a unor deversări de pe versanţi.
Pentru aceste din urmă situaţii, în cele mai multe cazuri investiţiile nu sunt eligibile pentru finanţarea din POIM. Pentru că ar presupune lucrări de mici dimensiuni, cu o minimă finanţare (decolmatări, curăţări de albii, poduri și podeţe, îndiguiri și lucrări de apărare împotriva deversărilor de pe versanţi). Poate că ar fi nevoie mai întâi de un pod peste hățișurile birocrației și chiar a intereselor de grup atunci când e vorba de finanțare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.