Sincer, nu știu dacă ideea asta a pornit de la călătoritul prin lumile fanteziei, ce au fost deschise de cărțile citite de la Crăciun încoace, sau de la speranța ce a luminat cerul în noaptea dintre ani. Dar mă însoțește de atunci. Poate și pe tine.
Anul ce a trecut nici nu l-am simțit, probabil nici nu mi-aș fi dat seama că l-am trăit, dacă nu își lăsa amprenta asupra mea, prin schimbările provocate de mine sau de jocul destinului. Dar acum cu toți am primit alte 365 de șanse pentru a schimba câte ceva în fiecare zi.
Se spune că speranța moare ultima, eu am ajuns să cred că speranța moare odată cu omul. E drept că uneori aceasta ajunge la cote minime, dar, totuși, se află acolo. Artificiile de pe cer văzute de oameni, în noaptea dintre ani sau a doua zi, pe rețelele de socializare, ne-au reîncărcat bateriile cu speranță. Fiecare scânteie, oricât de mică a fost, s-a văzut pe cerul negru ce putea fi ușor confundat cu smoala.
Și poate că asta ne lipsește: o mică scânteie. Care să recreeze magia. Însă, contrar așteptărilor, magia există într-un singur caz. Când primește ajutor de la speranță. Magia fără speranță e nulă, chiar inexistentă. Totuși, în lumea în care noi trăim, magia, pentru majoritatea persoanelor, este doar o născocire în poveștile pentru copii, acele ființe mai mici care sunt foarte credule.
Dar dacă am avea cu toții mai multă speranță, poate că lucrurile ar sta altfel. Unele persoane au murit, dar totuși trăiesc. Speranța lor e o linie fragilă între ”sunt aici” și ”m-ai pierdut”. Pur și simplu nu pot trece peste acea barieră pe care au construit-o ei înșiși cărămidă cu cărămidă. Exact așa trebuie să o și demonteze.
Magia aduce a iluzie și, să fim drepți, acum fix asta e. La 360 de grade, puterea speranței ne aduce o nouă șansă la viață. Categoric, nu cea pe care noi am avut-o. După ce am trăit această aventură mortală, cu un virus ce ne-a secat de magie, nu prea ne putem întoarce într-o lume cum a fost cea din anul 2019.
O vom căuta pe cea mai bună pe care noi oamenii o vom și găsi. Lucrurile nu se pot termina rău, până la urmă nu se spune ”un final fericit până la adânci bătrâneți” degeaba. Trebuie doar să urmăm exemplul dat de personajele de basm și să credem în magie, să nu ne pierdem speranța, fiindcă totul va fi bine.
Poate că fetele nu mai visează la prințul pe cal alb ce le va salva, dar asta nu schimbă prea multe, poate doar soarta balurilor cu tematică. Nu existăm degeabă în această variantă a lumii, cu toții avem un motiv pe care îl aflăm mai devreme sau mai târziu. Acest nou an e oportunitatea perfectă pentru un nou început. Unul în care noi aveam speranță și ușor începem să credem din nou în magie.
Maria-Alexandra Vaman, 13 ani
Clasa a VII-a A, Școala.„Dr.Alexandru Șafran”
Membră a Cercului de Jurnalism,
Palatul Copiilor Bacău
