15 noiembrie 2024

Povești adevărate

PNL atacă Primăria Moinești cu unul dintre cei mai buni manageri ai Petrom

Cezar Vascan, cel mai ”pro-activ” manager din România al Petrom, vrea să deschidă un parc industrial la Moinești – investiția ar duce la crearea a sute de locuri de muncă în câțiva ani – Cezar Vascan candidează la Primăria Moinești, din partea PNL, pentru că vrea să dea orașului o nouă perspectivă

Despre Cezar Vascan, manager de producție la OMV-Petrom Moinești, cei care îl cunosc vorbesc la superlativ. Un om serios, loial și aplecat spre lucrul bine făcut, un om pe care furtunile vieții nu au reușit să îl ducă în derivă de la principiile și valorile sale. I-au rămas profund întipărite și crede în adevărul vorbelor tatălui său, care obișnuia să îi spună adesea că ”în viață, omul se leagă cu vorbe” și, dacă ai promis ceva, e bine să te ții de cuvânt, chiar dacă asta îți poate aduce prejudicii personale.



Iubit de colegi și apreciat de superiori, Cezar Vascan a fost desemnat în 2008 cel mai ”pro-activ” manager din România al companiei OMV-Petrom, după ce a reușit implementarea în zona Moldovei a unui sistem special, cu beneficii importante asupra producției de țiței. De altfel, inginerul Vascan conduce unul dintre cele mai importante parcuri de exploatare din zona Moinești, cu cel mai ridicat număr de sonde și cel mai mare colectiv.

Peste puțin timp, băiatul său va absolvi tot Facultatea de Petrol și Gaze de la Ploiești. Cezar Vascan e supărat că nici măcar nu îndrăznește să-i sugereze fiului să se întoarcă într-un Moinești tot mai gri, pe care îl aseamănă cu un brad care se usucă. Pentru că ar vrea să schimbe ceva, inginerul Vascan a decis să candideze din partea PNL la Primăria Moinești, unde, pe 11 iunie, vor fi alegeri anticipate. Vrea să le arate moineștenilor că un primar liberal ar scote orașul din amorțire, ar atrage investitori pentru a crea locuri de muncă și i-ar determina pe tineri să nu mai plece din oraș.

”Orice succes se bazează pe lucrul bine făcut și pe capacitatea de a relaționa cu omenii”

Domnule Cezar Vascan, colegii de la Petrom spun despre dumneavostră că sunteți un manager pe cât de exigent, pe atât de săritor, atunci când vine vorba să dați o mână de ajutor colegilor. Ce apreciați cel mai mult la oamenii alături de care lucrați?

Cred că cea mai importantă este loialitatea. Loialitate față de locul de muncă, față de o echipă, față de un proiect sau de o idee. Și, la fel de important, spiritul de echipă, capacitatea omului de a colabora cu ceilalți, dar și de a se adapta unor cerințe. Vedeți dumneavoastră, eu am fost sportiv de performanță, am jucat handbal cu echipa Moineștiului, pe când eram licean, iar ca student am ajuns în Divizia Națională de Rugby cu echipa Prahova C.S.U. Ploiești, a Institutului de Petrol și Gaze și am și carnet de antrenor de rugby. Cred că sportul m-a ajutat foarte mult în formarea mea și acolo am înțeles că spiritul de echipă, loialitatea, altruismul, consecvența, seriozitatea sunt chestiuni care merg mână în mână, fără de care nu poți să construiești ceva solid.

Activați într-un domeniu mai puțin cunoscut, cel al extracției de petrol. Cum ați ajuns cel mai ”pro-activ” manager din Petrom, titlu care v-a fost desemnat acum câțiva ani?

Să știți că am luat-o de jos, am cunoscut meseria de la simplu sondor, ceea ce m-a ajutat ulterior, ca inginer, să înțeleg problemele altfel. Mi-a plăcut mereu lucrul temeinic făcut, așezat, serios. Nu suport ideea ca, în urma mea, să rămână chestiuni nefinalizate sau prost realizate. Sunt convins că orice improvizație se transformă într-o permanență și că orice lucru care nu este bun de la început generează, mai devreme sau mai târziu, efecte neplăcute. Iar munca în domeniul ăsta, al extracției de petrol, nu este una ușoară și necesită o bună capacitate de a relaționa cu oamenii, cu echipa. Am fost mereu de principiul că, dacă ești structural un om meticulos și ordonat, ești așa în tot ceea ce faci și acasă, și la serviciu. Am fost selectat de un manager austriac, dintre mai mulți colegi, să mă ocup de implementarea la Petrom, în zona Moldova, a unui sistem care să ducă la prelungirea duratei de viață a echipamentelor. Și se pare că m-am descurcat… Să știți că eu n-am urmărit niciodată promovarea, am vrut doar să-mi fac treaba conștiincios și n-am făcut un titlu de glorie din nicio promovare, din niciun premiu sau titlu obținut.

Conduceți unul dintre cele mai mari parcuri de sonde din zona Moineștiului și sunteți un manager apreciat, așa cum spuneam și anterior. Lăsați un pic modestia deoparte și spuneți-ne pe ce s-a clădit succesul profesional?

Pe seriozitate, pe consecvență, dar cred că a contribuit și faptul că, atunci când am ceva de spus, chiar dacă neplăcut, spun și trec mai departe. Nu port nimănui ranchiună și aprind lumânări pentru toți cei care au vrut să îmi facă rău. Am încercat mereu să fiu aproape de oameni, să colaborez cu ei, indiferent că a fost vorba despre un superior sau despre un subordonat. Mereu am avut convingerea că, în viața asta, poți învăța de la oricine, că probleme care par complicate sau chiar de nerezolvat le poți desluși datorită cuiva la care nici nu te-ai gândit. Viața asta e făcută să învățăm mereu! Și vă mai spun ceva: mi-a plăcut mereu să recunosc meritele oamenilor de lângă mine. Așa cum eu am fost selectat cinstit, pe merit, așa mi-am selectat și eu colaboratorii și am dat tot ceea ce am știut eu tinerilor care au stat lângă mine, pe care i-am încurajat mereu să plece, să-și ia zborul, să promoveze.

”Dezvoltarea Moineștiului se poate face în jurul unui parc industrial și a turismului”

Apropo de tineri. Ce le oferă Moineștiul tinerilor, domnule Vascan?

Din păcate, mai nimic! Asemăn Moineștiul de acum unui brad de Crăciun, pe care tot pui ornament și pare că e frumos dar, în realitate, e un copac din care se scurge seva și care se va usca în scurt timp. Așa e Moineștiul și sunt trist că este așa. Băiatul meu termină facultatea, susține licența luna viitoare și, vă spun sincer, nici nu îndrăznesc să-i sugerez să vină în Moinești. Tinerii au nevoie de un loc confortabil, un loc unde pot să-și întemeieze o familie, să-și crească copiii în condiții civilizate, să-și petreacă frumos timpul liber. De fapt, poate n-o să credeți, dar m-am decis să candidez la Primăria Moinești, pentru tineri. Eu cred în șansele acestui oraș și în viitorul lui, dar ne trebuie un pic de viziune. Este nevoie să le oferim tinerilor ceea ce au nevoie pentru a rămâne acasă sau pentru a se întoarce acasă, când termină anii de studii.

Aparent, sună frumos, dar, concret, ce ați face?

M-am obișnuit, ca manager, să gândesc totul în termeni de eficiență și de proiecte. Am un proiect, se cheamă ”Moinești.2020.”, un proiect pe termen scurt, mediu și lung, care, odată aplicat, ar duce la dezvoltarea orașului. Un proiect de primar, i-aș spune. Aș începe cu un inventar al terenurilor pe care le mai are Primăria Moinești la dispoziție. Prima prioritate ar fi construcția unui parc industrial, așa că, odată terenurile identificate, s-ar putea trece la racordarea acestora la utilități, la apă, energie electrică, energie termică, gaze. Aș crea o zonă accesibilă, cu facilități, și m-aș lupta să atrag investitori care să ofere servicii conexe pentru Petrom. În plus, consider că aș fi și un garant al relațiilor bune ale comunității cu Petrom, acum, cel mai mare angajator din Moinești, cu peste 1.000 de locuri de muncă. Un parc industrial ar putea aduce circa o mie de locuri de muncă în oraș și i-ar putea determina pe tineri să se gândească serios dacă să mai plece sau nu.

Ar fi un pas necesar și interesant, dar este, oare, suficient?

Dezvoltarea orașului poate începe de la acest parc industrial. Apoi, evident, sunt multe de făcut. Un parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, prin care să putem transforma vechiul hotel într-o bază de refacere pentru militarii veniți din teatrele de operațiuni este o altă oportunitate pe care Moineștiul o are și care ar însemna tot locuri de muncă, fonduri atrase în oraș. Un centru SPA bine dotat, modern, refacerea parcului ar însemna o oportunități de relaxare pentru moineșteni, dar ar putea duce și la lansarea turismului, cu toate beneficiile care vin din asta.

”Orașul e ca o tablă de șah. Trebuie să vedem tabla de șah în ansamblul ei, nu pe pătrățele”

Ce a lipsit la Moinești să se întâmple măcar câte ceva din toate astea?

A lipsit o viziune și o gândire de ansamblu asupra orașului. S-a acționat pe bucățele, nu cu o imagine globală. Eu vreau să văd tabla de șah în întregime, nu pe pătrățele, adică să abordez orașul cu o viziune pe termen scurt, mediu și lung. Sigur că e nevoie de extinderea spațiilor verzi și a locurilor de parcare, de asfaltarea străzilor din Văsâiești sau de regularizarea pârâului Urminiș, dar trebuie să privim în perspectivă, să vedem ce se va întâmpla cu orașul peste cinci, peste zece ani. Spre exemplu, pe terenurile libere ale primăriei se pot construi locuințe pentru tinerii specialiști care să lucreze la parcul industrial. Și ar mai fi ceva foarte important de schimbat în Moinești: atitudinea administrației în relația cu cetățeanul. Trebuie o transparență decizională, oamenii să știe cum se cheltuie banii lor, dar să se poată solicita și rezolvarea unor nevoi. În calitate de consilier local la al doilea mandat, am militat mereu pentru asta, așa cum am militat și pentru refacerea Clubului Lira, un proiect pe care l-am susținut și am fost printre inițiatori.

De ce v-ar vota moineștenii pe dumneavoastră, domnule Vascan?

Pentru că aș putea să le garantez o dezvoltare a orașului, dar și o bună gestionare a fondurilor publice. La Petrom, în sectorul de producție pe care îl conduc, gestionez un buget de investiții și de cheltuieli, care se apropie de bugetul orașului Moinești. În plus, aș veni la primărie fără niciun fel de interes material. Tot ce am făcut până acum am făcut pe munca mea, nu am obținut nimic din politică și am cam tot ce îmi trebuie. Când ai întemeiat o familie, ai crescut un copil, ai clădit o casă de la zero și îți manageriezi propria curte, când știi ce înseamnă să gestionezi un buget sau să duci la capăt cu bine un proiect, te poți gândi și la un proiect pentru un oraș cum este Moineștiul.

”Am fost singurul consilier liberal moineștean care n-a dezertat în 2014”

De când faceți politică?

Asta cu politica este o poveste veche. Am făcut pasul chiar în 1990, când m-am înscris în PNL. Împlinisem 27 de ani și am avut în cap să duc mai departe o tradiție de familie, dar și pentru că principiile liberale sunt cele în care cred. Bunicul meu a fost liberal, tata a fost liberal, dar el nu s-a mai putut exprima, intrasem deja în comunism. Bunicul a avut necazuri, a fost declarat chiabur, cu tot ce știți că presupunea asta în vremurile acelea, de la confiscat bunuri, la interdicții pentru copii să meargă la școală. Mama, pe de altă parte, provenea din familia Lascăr de la Asău și în familia ei au fost cazuri triste, de oameni care au ajuns la canal, din cauza convingerilor politice liberale.

Nu este complicat să faci politică liberală într-un oraș mic, cum este Moineștiul?

Dacă vrei să faci politică responsabil, este complicat peste tot, nu doar la Moinești și nu doar la liberali. Politica este o chestiune serioasă, chiar dacă prea mulți au reușit să o ducă în derizoriu. La Moinești, a fost o organizație puternică, o filială care, din 2008, a reușit să își impună un viceprimar, actualul primar interimar de acum. Numai că, în 2014, s-a dat acea celebră ordonanță prin care s-a permis, pentru 30 de zile, migrația aleșilor locali de la un partid la altul, fără ca asta să ducă la pierderea mandatului de consilier. PNL avea atunci un viceprimar și trei consilieri locali, printre care și eu. Viceprimarul nostru și doi consilieri au plecat la alt partid și au luat cu ei și 80% dintre membrii PNL. Am fost singurul dintre consilierii liberali care nu a dezertat atunci, în 2014.

Și ce ați făcut?

Am constatat dezastrul, am suflecat mânecile și m-am apucat de treabă. Am preluat partidul, am rămas consilier local și am început reconstrucția. Am reactivat o parte dintre vechii liberali, care se îndepărtaseră de partid din cauza ideilor vechii conduceri. Profesor dr. Dan Abăcioaiei, Valentin Zugravu, manager de transporturi, Sorin Acatrinei, manager de mentenanță la OMV-Petrom, colegul meu inginerul Vasile Gabor sunt doar câțiva dintre cei care au înțeles să contribuie la reorganizarea PNL Moinești. Am deschis ușile organizației și am adus și alți oameni valoroși, iar primul efect a fost că, în numai trei luni, din septembrie și până în decembrie, am reușit să obținem 45% la Moinești, la alegerile prezidențiale, în favoarea lui Klaus Iohannis. După alegerile din 2016, PNL Moinești are în consiliul local trei consilieri, ceea ce a fost considerată o performanță. Nimeni nu credea în 2014, când organizația a fost pur și simplu spulberată, că un asemenea scor ar fi posibil.

Cezar Vascan a atras 15.000 de euro de la Petrom, pentru reabilitarea Liceului ”Spiru Haret” Moinești

În primăvara anului 2016, Cezar Vascan a depus un proiect de reabilitare a bazei de învățământ și sportive a Liceului ”Spiru Haret” din Moinești, în cadrul unui concurs de proiecte organizat de OMV-Petrom și la care a putut participa orice angajat al companiei. Demersul lui Cezar Vascan a fost declarat câștigător și a primit o finanțare de 15.000 de euro. Banii au fost folosiți pentru reabilitarea a zece săli de curs și construirea a trei grupuri sanitare, pentru amenajarea tribunei de la terenul de sport și a vestiarelor aferente sălii de sport. Toate lucrările au fost executate cu voluntari de la Petrom Moinești, cu părinți și elevi ai școlii. Nu a fost prima inițiativă de acest fel. Acum câțiva ani, Cezar Vascan a amenajat un teren de sport în cartierul în care locuiește, pe un teren plin de gunoaie, după ce a constatat că puștii din cartier jucau fotbal pe un teren accidentat, în pantă.

Cine este Cezar Vascan

Cezar Vascan este născut în 1963. A absolvit școala primară și Liceul ”Spiru Haret” din Moinești, secția matematică-fizică, și a urmat Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești, specializarea Forajul sondelor și exploatarea zăcămintelor. După absolvire, a lucrat o perioadă la Boldești, lângă Ploiești, apoi a revenit în Moineștiul natal. A lucrat ca inginer, inginer tehnolog, inginer specialist, adjunct și, ulterior, Manager Sector Producție OMV-Petrom Moinești și are mai multe specializări în management, inclusiv în mangementul de proiect. Din 1990, este membru al Partidului Național Liberal, un partid pe care nu l-a părăsit niciodată. Este la al doilea mandat de consilier local la Moinești, ales pe listele PNL. Din 2014, conduce filiala liberalilor moineșteni, pe care a preluat-o într-un moment de criză. Este căsătorit cu o fostă colegă de facultate, și ea inginer tehnolog la OMV-Petrom Moinești, și este tatăl unui băiat, care va susține în acest an lucrarea de licență, tot în petrol și gaze, la Ploiești.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014