In dimineata zilei de luni, 14 noiembrie, circa 500 de salariati ai Uton au refuzat sa intre la lucru. Oamenii sunt nemultumiti de faptul ca administratia nu respecta prevederile contractului colectiv de munca si nu acorda tichete de masa, precum si o majorare salariala de 5%. In vreme ce administratia sustine ca nu are posibilitati, salariatii declara ca s-au saturat sa fie dusi cu zaharelul, mai ales acum, in pragul iernii.
Societatea Uton s-a confruntat, in permanenta, din 1990 pana in prezent, cu numeroase dificultati de natura economica. Schimbarile de directori generali, operate pe banda rulanta nu au condus la o rezolvare de durata a problemelor. Cu doar 650 salariati si fara posibilitatea de a mai obtine vreun credit de la vreo institutie bancara, SC Uton se afla in pragul unor tensiuni fara precedent. Inca din luna iulie au aparut primele conflicte intre sindicat si administratie, legate de neacordarea unor drepturi prevazute in contractul colectiv de munca. Practic, salariatii doresc acordarea tichetelor de masa si a unei majorari salariale de cinci procente, in timp ce administratia sustine ca nu are posibilitati de satisfacere a acestor revendicari. „Am fost acuzati ca acest protest ar fi fost organizat de consiliul sindicatului, dar acest lucru nu este adevarat. Este un protest spontan al oamenilor care sunt tot mai nemultumiti de faptul ca nu isi primesc drepturile”, ne-a declarat Gheorghe Constandoiu, liderul de sindicat de la Uton, aflat in mijlocul oamenilor, in dimineata zilei de luni, 14 noiembrie. Incercarea jurnalistilor de a patrunde in incinta societatii s-a lovit de refuzul categoric al portarului. Intre acesta si cativa salariati au avut chiar unele altercatii verbale. Numai dupa ce s-a obtinut aprobarea directorului general, Stefan Redea, am putut afla ce se intampla in spatele portilor intreprinderii, acolo unde erau masati angajatii participanti la protest. Directorul general a solicitat, intr-o maniera insistenta, sa nu fie filmat sau fotografiat.
Un proces pierdut
Actiunea in justitie introdusa de sindicatul societatii, pentru a obliga administratia sa respecte prevederile CCM a esuat. „Din punctul meu de vedere consider ca a existat o transparenta din partea noastra, intrucat am explicat care este situatia la ora actuala. Nu se poate rezolva totul peste noapte. In plus, acest protest spontan poate avea efecte negative asupra derularii unor contracte. Este posibil ca aceasta miscare sa conduca la pierderea unor lucrari. Societatea nu trebuie sa mearga o luna sau doua, trebuie sa mearga in permanenta pentru a putea avea bani de salarii. Acele cinci procente, precum si tichetele de masa s-ar fi putut acorda doar in conditiile unor performante economice”, a precizat directorul general, Stefan Redea, destul de surescitat vizavi de toata situatia conflictuala creata. De altfel, membrii Consiliului Director
s-au intrunit, inca de dimineata, pentru a analiza lucrurile si a incerca sa gaseasca o solutie. Conducerea societatii considera ca protestul este ilegal si ca oamenii ar fi putut urma caile legale pentru a-si satisface revendicarile.
Faber sau banii salvatori
Societatea Uton nu a mai putut obtine, in ultima vreme, nici un fel de credite de la vreo institutie bancara. Din acest motiv, firma Faber Invest & Trade a decis sa acorde societatii onestene un imprumut in valoare de un milion de euro, bani absolut necesari relansarii activitatii la Uton. „Daca nu am fi primit acesti bani, am fi fost nevoiti sa declaram starea de insolventa a societatii. Am primit, deja, o prima transa din acest imprumut si am putut achita o serie de plati din urma, care erau presante”, a precizat directorul general. De cealalta parte a baricadei, sindicalistii sunt de parere ca banii nu au fost gestionati asa cum trebuie si ca au fost platiti anumiti furnizori, in mod preferential. „Noi stim ca este gajata aproape toata fabrica pe la banci, cu exceptia magaziei centrale si a forjei”, a precizat liderul de sindicat Gheorghe Constandoiu. Alti salariati acuza faptul ca salariile sunt discriminatorii, iar muncitorii de inalta calificare ridica putin peste suma de sase milioane lunar. A fost criticat si presedintele Consiliului de Administratie, Marin Badea, care, in opinia unora dintre protestatari, nu manifesta transparenta in legatura cu activitatea acestui consiliu. „Ne-au dat prima de miel abia in luna august, cand a ajuns mielul pe post de oaie”, au strigat cativa din cei prezenti.
Miros de procente electorale
Gheorghe Huluta, liderul bacauan al CNSLR-Fratia a sosit, in mare graba, la Onesti, dupa ce fusese instiintat de declansarea protestului. „Aici se ajunge atunci cand nu este respectat cuvantul dat. Exista un contract colectiv de munca ale carui prevederi nu au fost respectate, precum si un protocol care a avut aceeasi soarta”, a tinut sa precizeze Huluta, dupa care s-a indreptat, impreuna cu liderul sindical de la Uton, spre cabinetul directorului general. Contactat telefonic, presedintele Consiliului de Administratie al Uton, Marin Badea, a avut o pozitie transanta. „Am discutat cu un consilier al patronului si am primit un semnal foarte clar. Cine vrea sa vina sa munceasca, sa vina, iar cine nu vrea, sa nu vina. Dupa doua zile consecutive de neprezentare la orele de program, se trece la desfacerea contractului individual de munca. Este pacat ca au loc astfel de tensiuni tocmai acum, cand facem eforturi ca sa punem fabrica pe picioare”, a precizat Marin Badea. Situatia Uton la ora actuala nu e tocmai rea, dupa cum a tinut sa precizeze directorul general. Lunile octombrie si noiembrie sunt acoperite cu necesarul de comenzi, in conditiile in care mai bine de jumatate dintre acestea merg la export. Dincolo de rezultatele economice propriu-zise si de parametrii de performanta, tensiunea in randul salariatilor este departe de a se stinge.
Scris de Cristi AIOANEI Catalin BUZINCHE