În vreme ce Parlamentul, acest prim-jalnic mim al democrației, face gesturi de clovn ipocrit (și) pe tema pensiilor speciale, știind că mimul celălalt, CCR, va da de pământ cu orice încercare de surpare a privilegiilor, numărul acestor pensii urmează un trend care face de râs ritmul creșterii voinicului din poveste. S-a ajuns la depășirea bornei de 10.000, deși chiar și existența unui singur pensionar special ar fi o mare sfidare.
O legendă egipteană zice că, pentru a găsi mai ușor hrană, crocodilii de Nil se așezau pe malul fluviului, imitând plânsul omului, prefăcându-se că suferă. Înduioșații care se apropiau erau devorați. Asumându-și virtuțile legendei crocodilicești, ,,zeii” CCR plâng în hohote și ne spun că orice atingere a pensiilor speciale ,,afectează securitatea juridică” a ființei naționale. Doamne, câtă grijă, câtă responsabilitate! Este de-a dreptul emoționant argumentul.
Care securitate juridică? Să-i numărăm pe infractorii cu ștaif care s-au refugiat în străinătate, însoțiți de tezaurul tâlhărit, pentru a scăpa de sancțiuni! Să-i numărăm și pe marii tâlhari care au beneficiat de prescripții, oferindu-ne apoi lecții de democrație mioritică! Acesta este chipul securității juridice naționale. Cine l-a plămădit? Cerșetorul, ruinatul, pensionarul normal, salariatul amărât? Nu cumva pensionarul special?
Dacă-l numesc țigan sau negru pe fratele meu de suferință, oficial e discriminare cât casa, deși fratele, care-mi zice român, nu se supără. Cea mai mare/ sfidătoare discriminare este prezența pensiilor speciale.
Scânteia revoltei din 1989 s-a aprins atunci când, din balconul otrăvit, s-a promis creșterea salariului cu o sută de lei piperniciți. Nu exclud ca scânteia unei alte revolte să se aprindă de la conștientizarea acestei batjocori: pensiile speciale. Când tu mergi zilnic la slujbă întrebându-te dacă salariul îți va acoperi contravaloarea uzurii pingelelor, privind către pensia specială de peste 50 000 de lei poți să-ți dojenești chibritul care s-a săturat de această sfidare?