Nădejde neştirbită
Nu suntem singuri în lupta cu duşmanul fără corp. Îl avem aproape pe Dumnezeu, cu care vorbim cu vorbele noastre ori cu cele ale slujitorilor bisericii.
„Perla monahismului românesc”
Aşa a numit-o patriarhul Iustinian pe maica Teodosia (mireana Zorica Laţcu), pentru devotamentul fără margini arătat Celui de Sus. De la ea avem nu doar forţa modelului de vieţuire, ci şi creaţii lirice cotate drept „maturitate a versului” (Nichifor Crainic, 1944) sau, direct, „poezie adevărată, de rară calitate” (Dumitru Stăniloaie, 1947).
Plămada metaforică
Cea mai cunoscută poezie a ei, „Aluat”, este izvorâtă din atenţionarea biblică „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan), aşezată într-o imagine care combină rugăciunea „Tatăl nostru” cu „Crezul”: „Doamne, sfântul Tău cuvânt/Este, pe acest pământ,/Aluat pe care-l pui/În făina gândului,/Şi faci gândul să dospească/Dospitura cea cerească.//Tu care toate le poţi,/Pentru toate, pentru toţi,/Pune-n mine aluat,/Să-l dospesc neîncetat/ Şi preasfântul Tău cuvânt/În covată să-l frământ/Şi-n cuptorul cel de foc/Al durerilor să-l coc/Şi să-l fac sfinte prescuri,/Pentru cuminecături”.
Ceva despre autoare…
Zorica Laţcu (17 mart. 1917-8 aug. 1990), filologă, a studiat limbile clasice (greaca veche şi latina) la Cluj, iar în paralel, limba şi literatura franceză. A lucrat, din 1940, la Muzeul Limbii Române (Institutul de Lingvistică din Cluj, condus de Sextil Puşcariu) şi a colaborat la alcătuirea dicţionarului-tezaur al Academiei Române. La Cluj a frecventat cenaclul literar împreună cu Valeriu Anania şi în spiritul lui Lucian Blaga. A debutat în revista „Gândirea” a lui Nichifor Crainic, iar unul dintre volume, „Poemele iubirii” (1949), aminteşte de volumul de debut al lui Lucian Blaga, „Poemele luminii” (1919). În 1950 s-a retras în monahism, la Mănăstirea Vladimireşti, judeţul Galaţi. Pentru convingerile religioase (era „poeta lui Iisus”), a îndurat detenţie aspră. Mentorul ei spiritual a fost Arsenie Boca (îi dedică volumul din 1949).
… şi despre editori
„Osana luminii”, unul dintre volumele Zoricăi Laţcu (Iaşi, Editura „Credinţa strămoşească”, 2016; reeditare a cărţii din 1947), a ajuns la noi prin bunăvoinţa preotului Constantin Catana, de la Mănăstirea Văratec, autorul unui bun cuvânt-înainte, dar şi al unui volum de versuri cu aceeaşi temă: „Eu, lutul care se luptă cu lutul”. Titlul ne aminteşte de mâhnirea lingvistului Vasile Bogrea (1881-1926): „Pământ avar,/E-aşa puţin din tine-n noi/Şi-aşa curând/Ne ceri puţinul înapoi –/Aşa curând,/Pământ avar!”, dar şi de versurile Zoricăi Laţcu: „Şi lasă, Doamne,-n lutul istovit,/Dureri şi răni în sânge să-nflorească” („Împăcare”).
