Fotbalul naste povesti, iar fotbalul feminin e o carte ce se gaseste si in Bacau. De-a lungul timpului, femeile au stiut mereu sa-si faca loc in lumea barbatilor si chiar sa o acapareze. Fotbalul a cucerit si a fost cucerit, la rândul sau, de sexul frumos.
De la inceput….
Putin inainte de luna iulie, intr-o zi de miercuri din 2012, un grup de fete batea mingea in spatele blocului, mai abitir decât baietii.
„Ne pregatim sa participam intr-o competitie scolara. Ne place fotbalul la fel de mult ca si baietilor, dar nu suntem luate in serios asa cum ne-am dori”, a spus una dintre ele.
Seara a aparut ideea formarii unei echipe de fotbal feminin in Bacau care sa evolueze intr-un campionat organizat de Federatia Româna de Fotbal. In prima faza provocarea a fost aruncata catre “cei cu putere”, dar ideea nu a prins contur, dar nici nu a fost abandonata. Asa ca din ziarist sportiv, Catalin Cojocaru s-a transformat in manager de club.
Gica Burleanu, glorie a fotbalului bacauan, capitanul echipei care umplea tribunele pâna la refuz a crezut in ideea lui Catalin Cojocaru si l-a incurajat sa duca proiectul spre noi orizonturi. Bacaul are nevoie si de o echipa de fete. Era clar ca fotbalul feminin lipsea din familia sportului bacauan. De ce sa nu aiba si fetele sansa lor ?, spunea Gheorghe Burleanu, primul antrenor al Pisicilor Rosii.
Catalin Cojocaru: “In fotbalul feminin nu e vorba de bani si de faima”
– Fotbalul feminin e o noutate pentru Bacau. De ce ar trebui sa credem in aceasta echipa?
– Pentru noi, fotbalul feminin inseamna sport, educatie, sanatate, dar si un cadru organizat in care oamenii sunt pregatiti pentru a-si dezvolta capacitatile profesionale. Am fost pentru prima data pe un stadion, la un meci de fotbal masculin, la vârsta de cinci ani, iar de atunci m-am indragostit de sportul rege. Bacaul a invins Gloria Buzau, cu scorul de 3 la 0, si fotbalul a intrat in viata mea. Nu am jucat fotbal la nivel de profesionisti, fratele mai mic cu sase ani, Remus, a urmat o cariera in fotbalul mare. Odata cu trecerea anilor m-am indragostit de jurnalism – “un fenomen” – care si-a facut loc in sufletul meu la fel de mult ca si fotbalul. Din doua iubiri s-a nascut una speciala: echipa de fotbal feminin: “Pisicile Rosii”. La finalul anului 2012, am luat hotarârea sa imbogatesc familia sportului bacauan cu “Pisicile Rosii”, o echipa care a facut pasi mari, iar la momentul de fata evolueaza in Liga 1, competitie organizata de Federatia Româna de Fotbal. Facem pasi mari catre ceea ce inseamna cu adevarat performanta. Staff-ul echipei se va mari, iar din 2017 ne vom concentra si pe juniori, baieti si fete.– Fete jucând fotbal suna mai mult a necunoscut….
– Când deschide televizorul, lumea vede barbati jucând fotbal dar exista si fotbal feminin.. Pentru fete nu conteaza ca trebuie sa se antreneze sau sa joace pe o caldura sufocanta sau pe ger, asa cum s-a intâmplat de multe ori, ci puterea exemplului, a sacrificiului si dorinta de a demonstra ca si ele pot juca fotbal. Multi ar spune ca fetele prefera sa stea acasa in weekend, sa se plimbe prin parc, cu iubitul de mâna, sa mearga la mall, dar nu e o regula. Pisicile Rosii joaca fotbal cu placere, si au timp sa iasa si cu prietenii. In fotbalul feminin nu e vorba de bani, de faima sau de obiective mincinoase. Totul se face dintr-o pasiune dusa la extrem. In fotbalul feminin românesc sunt multe echipe care ar putea primi oricând un premiu pentru curaj, iar Pisicile Rosii e una dintre ele. O spun fara a fi lipsit de modestie. E vorba de curajul de a invinge prejudecatile si a trai visul de a crea ceva nou.– Cum este organizata Asoctia Fotbal Club Magura 2012?
– La nivelul tarii, fotbalul feminin a cunoscut in ultimii zece ani o dinamica elocventa, atât prin dublarea numarului de echipe, cât si prin noua forma de disputare a competitiilor interne. Bacaul nu exista pe harta fotbalului feminin românesc pâna in septembrie 2013, când Asociatia Fotbal Club Magura 2012 a pus bazele unei echipe de senioare. Asociatia Fotbal Club Magura 2012 Bacau este o organizatie cu o schema administrativa moderna, simpla, operativa si transparenta care poate lua decizii bune ce genereaza un plus valoare clubului si creaza un avantaj competitiv.– Succesul are pretul lui. La Pisicile Rosii care e pretul platit?
– Succesul nostru poate veni din capacitatea echipei de a performa prin tenacitate, updating permanent, eficienta si abilitatea de a administra clubul in vederea atingerii obiectivelor. Viziunea noastra este sa construim calea prin care vom reusi sa ajungem pe drumul performantei. Viziuni si valori: sport, sanatate, combaterea violentei si a rasismului, educatie scolara, egalitate de sanse, evaluarea si monitorizarea sportivilor legitimati. Investitiile si implicarea in fotbalul feminin trebuie incurajate, iar noi putem oferi un sistem corect, transparent si care are ca obiectiv performanta.– Ce va propuneti pentru urmatorii patru ani ?
– Sa ducem Bacaul in Europa in competitii internationale, dar mai intâi sa luptam pentru succesul de pe plan national. La rândul lor vor duce mai departe stafeta in cadrul clubului F.C. Magura 2012 , fie ca antrenori, fie in staff-ul administrativ.– De ce ar alege fetele sa practice fotbalul si nu oricare alt sport?
Nu conteaza ce sport practica, important e sa faca miscare. In cazul nostru putem spune ca orice persoana poate avea talent, dar numai printr-o buna organizare a clubului se poate crea un sportiv care sa faca parte dintr-o echipa. Sporturile de echipa sunt diferite fata de cele individuale, iar munca in echipa e ca o provocare pentru fiecare dintre noi. Ne dorim sa cream o piramida a fotbalului feminin si in acest sens am demarat implementarea programului de atragere spre fotbalul feminin, care include colaborarea cu Inspectoratul Scolar Judetean, cu Facultatea de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, si in mod direct cu profesorii de educatie fizica si sport, pe care ii asteptam alaturi de noi. Vom organiza meciuri in licee si scoli generale. Jucatoarele selectate vor participa la sedinte tehnice privind regulile jocului si vor fi incurajate sa urmeze cursuri de antrenori organizate de FRF.
Prietenul: Ionut Balan
Ori cât de puternic ai fi, nu poti sa le faci singur pe toate. Proiectul formarii unei echipe de fotbal feminin a ajuns la Ionut Balan, prietenul lui Catalin Cojocaru, si totodata colegul de serviciu, cu care facea o echipa perfecta: reporter-cameraman.
„Când mi-a spus Catalin despre echipa de fotbal feminin m-am bucurat mult pentru ca stiam ca isi doreste sa dovedeasca ca nu se pricepe doar la a-i critica pe cei din sport care nu se implica asa cum ar trebui. Imi spunea mereu ca intr-o zi cineva il va intreba: iti dai cu parerea despre noi, ne critici sau ne lauzi, dar tu ai facut ceva ca sa stii cât e de greu sa sustii un club? Si atunci proiectul echipei de fotbal feminin i se potrivea perfect. M-a intrebat daca vreau sa ma implic, iar eu i-am spus ca il sprijin cu tot ce pot, dar pentru mine fotbalul e ceva nou. Imi place, dar nu ma aflu pe lista specialistilor. “
Usor-usor, echipa a inceput sa prinda contur. Cu un lot numeros, cu jucatoare care au incaltat pentru prima data o pereche de ghete de fotbal, dar cu inca o problema: banii necesari pentru a participa in campionat.
„Pisicile” au primit sprijin din partea unor sponsori locali, care asigurau insa doar 20 la suta din bugetul necesar unui campionat lung, cu deplasari de la Falticeni, pâna la Constanta.
Primul echipament a fost cumparat pe datorie
„Am achizitionat un echipament galben, asa a fost sa fie, rosu nu aveam de unde. L-am luat pe datorie, platindu-l dupa doua luni. De altfel, acel echipament e emblematic pentru noi. A fost inscriptionat cu numele sponsorilor in noaptea de dinaintea primului joc oficial. Ionut si Bogdan Chirila au terminat de pus numerele la ora sapte dimineata, iar la ora 11.00 s-a auzit primul fluier din sezonul 2012-2013”, isi aminteste managerul echipei de fotbal feminine bacauane.
Mingi de la prieteni si bani de la parinti
Vasile Traistaru, infestat si el cu virusul fotbalului, le-a donat pisicilor doua mingi. Dan Cretu, profesor la Liceul cu Program Sportiv le-a ajutat si el cu una, apoi Cristi Sava le-a mai dat doua baloane de joc. Ulterior, clubul a avut bani pentru alte cinci mingi. In vara lui 2013, Asociatia Fotbal Club Magura 2012 a participat la licitatia de proiecte pe Legea 350, dar nu a trecut testul. In iarna, staff-ul a reluat activitatile de atragere de sponsori, dar a fost greu sa convinga pe cineva sa investeasca in ceva nou si despre care nu stiau mare lucru. Salvarea financiara a fost gasita in propriile buzunare, dar si ale parintilor celor care s-au incapatânat sa creada in echipa de fotbal feminin. Fotbalul feminin a inceput sa câstige teren, iar clubul sa devina mai puternic.
Principii:
Orientarea clubului spre valori de piata eficiente: inovatie, disciplina si performanta, valorificarea punctelor forte, sustinerea si promovarea celor cu care lucram si pe care ii reprezentam: jucatori, sponsori, comunitate.
De la zero, la doua proiecte accesate
In 2014, proiectul “Fotbal si Feminitate a la Bacau” a fost declarat câstigator in cadrul licitatiei pe Legea 350, la Consiliul Judetean. Un ajutor imens pentru Pisicile Rosii. Clubul a inceput sa se aseze si mai bine, iar lânga ei au venit oameni cu suflet. Au inceput sa creada in munca lor. Anul acesta, Asociatia Fotbal Club Magura 2012 Bacau implementeaza doua proiecte, atât la Consiliul Local, cât si la Consiliul Judetean. „Pisicile Rosii – Fotbal Feminin-Reginele Sportului Bacauan” si “Fotbalul Feminin Bacauan
Step by Step”.
BUSINESS
Fotbalul feminin depinde in cea mai mare parte de componenta economica. Un circuit financiar care face legatura intre sport, comunitate si investitorii in fotbalul feminin bacauan. Performanta manageriala tine de interesul public. Sportul, iar in cazul nostru fotbalul feminin, nu poate fi rupt de interesul public pentru ca se adreseaza unei comunitati. Sponsorii nostri vor deveni ambasadorii Pisicilor Rosii.
Fotbalul feminin este si un fenomen social
Elevele tentate sa paraseasca scoala au revenit asupra ideii odata cu legitimarea la echipa noastra. Comunitatea e alaturi de noi, atât pe stadion, cât si in mediul online. Fotbalul feminin stârneste pasiuni pe teren si in afara lui.
Pisicile rosii.ro Suntem on- line
WebSite-ul pisicilerosii.ro a fost realizat cu sprijinul Consiliului Judetean si e o platforma de comunicare, promovare si dezvoltare sportiva si economica.
Liga 1 bate la usa
„Daca fotbalistii se plâng ca nu-si primesc banii, fetele nu au probleme financiare. Se ambitioneaza sa practice un sport din pura pasiune, cu o mai mare placere decât multi dintre fotbalistii care sunt platiti cu mii de euro. Sunt eleve, studente, iar unele dintre ele lucreaza, iar impreuna formam o echipa frumoasa. Ne pregatim pentru un nou sezon care va debuta pe 2 octombrie, când vom juca pe teren propriu cu Universitatea Alexandria, si speram sa devenim o echipa mai puternica fata de cea din sezonul trecut”, Vasile Jercalau- antrenor
PROGRAM LIGA 1 MECIURI TUR 2016
2 OCTOMBRIE ET. 2: PISICILE ROSII – U. ALEXANDRIA
09 OCTOMBRIE ET. 3:REAL 2 CRAIOVA – PISICLE ROSII
16 OCTOMBRIE: ET. 4: PISICILE ROSII – SELENA CONSTANTA
23 OCTOMBRIE ET. 1 RESTANTA: PISICILE ROSII – REGHIN
30 OCTOMBRIE ET. 5: Armonia Falticeni – PISICILE ROSII
6 NOIEMBRIE: ET. 6: PISICILE ROSII – CSM PASCANI
13 Noiembrie ET. 7 : U Galati – PISICILE ROSII
Staff:
Catalin Cojocaru – manager
“Vrem sa facem performanta, iar echipa noastra e formata din profesionisti. Nu facem concesii.”Vasile Jercalau – antrenor
“Ca antrenor nu e usor sa-ti gasesti locul ca sa poti sa-ti implementezi viziunea despre jocul de fotbal, iar Asociatia Fotbal Club Magura 2012 e locul unde ma pot regasi.”Ionut Balan – operator imagine-regizor
“Fac parte dintr-o echipa care stie ce vrea si care va reusi sa demonstreze ca fotbalul feminin e mai mult decât o ramura sportiva . Am experienta de aproape 10 ani in acest domeniu. Fotbalul feminin e perla de pe coroana sportului bacauan.”Iulia Vrânceanu – Responsabil Financiar (expert-contabil)
“Fotbalul e ceva nou pentru mine, dar “Pisicile Rosii” sunt altceva si m-au convins sa ma implic si sa le sprijin pe drumul catre succes.”Pisicile Rosii: Iuliana Jitaru, Gabi Tataru, Amalia Aldea, Anca Barbulisteanu, Irina Andries, Larisa Botezatu, Ana Marin, Alexandra Tanasa, Andreea Bujor, Alina Ardeleanu, Diana Rotaru, Maria Pantiru, Bianca Jitaru, Irina Gemene, Diana Burca, Georgiana Vraciu, Alina Trefas, Monalisa Palade si Lavinia Andries.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.