E vara si bacauanii incearca sa se bucure cât mai mult de soare si de apa. Unii vor liniste, altii „atmosfera”, unii cauta piscina cea mai apropiata de casa, altii „un loc discret”, in care sa se pregateasca pentru vacanta din august. Cum oferta e bogata, fiecare poate gasi locul de agrement potrivit cu buzunarul si pretentiile sale.
Pe lânga locurile de agrement cunoscute, vechi de prin anii ’80, Bacaul se poate lauda si cu piscine, parcuri sau baze de tratament moderne. Un loc tot mai aglomerat in timpul verii este Sarata Bai, unde vin mai ales persoane de vârsta a II si a III-a care au suferinte ale aparatului locomotor. Asta nu inseamna ca tinerii nu sunt prezenti. „E foarte bine ca nu am un difuzor care sa-mi urle in urechi. Fiecare gaseste un sezlong, e foarte curat si e liniste”, afirma Alexandru Lapusneanu, 41 de ani.
„Si sa nu uitam ca suntem intr-o comuna” adauga el, zâmbind. Unii sunt clienti vechi ai bazei: „Vin de zece ani aici, in primul rând pentru apa asta miraculoasa pe care a dat-o Dumnezeu”, marturiseste Mihaela Chironda. Constantin Gândulescu locuieste si munceste de 21 de ani in Londra, unde e bucatar sef. In vacanta, insa, vine in România: „Am descoperit Sarata Bai datorita unor prieteni. In urma cu 18 ani, am avut un accident si am tija la femur. M-am plâns ca inca mai am dureri, iar ei mi-au recomandat sa ma tratez aici. Vin de opt zile la bai si ma simt foarte bine.”
Jacuzzi, masaj, refexoterapie…
Bacauanii pot face bai sarate, plaja, masaj, reflexoterapie, pot lua o gustare si se pot bronza in liniste. La jacuzzi, taxa e de 5 lei, la masaj, intre 12 si 48 de lei, in functie de durata, iar la reflexoterapie, 24 lei. Intrarea, in care e inclus si sezlongul, costa 6 lei pentru copii si 12 lei pentru adulti.
Pentru copiii sub patru ani, intrarea e gratuita. Aflam ca inantru se pot face bai calde, kinetoterapie, „proceduri”, dar numai dupa ce te evalueaza medicul. A, era sa uit, sus, pe terasa, pofticiosii pot cere o ceafa de porc cu salata, mici, bere rece, sucuri.
Oamenii sunt foarte multumiti de ceea ce gasesc in baza de tratament, insa pentru ceea ce se afla in afara ei au mai putine cuvinte de lauda: „Aici e foarte bine, e curat, e liniste, dispensarul medical e vizavi, ce sa va spun, e un colt de rai, insa drumul e groaznic. La asta ar trebui sa se gândeasca autoritatile. Poate daca veti scrie dumneavoastra se vor rusina si vor face ceva!”
Sunt si locuri „mai discrete”
Cei care nu au afectiuni reumatismale, dorind doar sa se balaceasca si sa se bronzeze, pot veni la „Principe”. Sunt doua piscine, una mare, cu trambulina, alta mica, canapele adapostite de baldachine, sezlonguri.
„Mie imi place aici pentru ca locul e mai discret, e liniste si ma simt in siguranta”, marturiseste Andra, o adolescenta draguta, care vine aici aproape in fiecare saptamâna. Locul este preferat mai ales de adolescenti, care vin in grup la „Principe”. Intrarea e 15 lei in week-end si 10 lei in zilele de lucru.
Si Royal Garden e preferata de tineri, clientela fiind formata, in majoritate, din persoane intre 16 si 30 de ani. Taxa de intrare la piscina e 15 lei pentru adulti si 10 lei pentru copii.
„Piscina e foarte curata, apa e tratata si reciclata zilnic, insa, din pacate, vremea nu prea ne ajuta in vara aceasta”, marturiseste Lenuta Raducan, sefa complexului. E adevarat, soarele mai intra uneori in nori, o boare racoroasa increteste pielea, dar pentru august s-a anuntat canicula.
La Aqua Land e usor de ajuns!
In Gheraiesti, la Aqua Land, desi e dimineata, sunt câteva zeci de persoane. Toate cele sase piscine au clienti, mai ales adolescenti, dar sunt si parinti cu copii, care se bucura de locul de joaca amenajat in interiorul complexului.
„Imi place ca pun muzica buna, e relaxant si sunt multe piscine. In plus, e usor de ajuns, poti sa vii cu bicicleta sau cu maxi-taxi”, afirma Cosmin Baltag, 16 ani. „Desi e liniste si nu e foarte aglomerat, e o atmosfera vesela, de vacanta”, marturiseste si Laura Cuzic, 18 ani. „Mie imi place foarte mult ca sunt tobogane si am unde sa ma joc, dar si faptul ca sunt piscine si pot sa inot”, spune George Paveluc, 9 ani, dupa care isi pune ochelarii si sare in apa, pentru o mica demonstratie. Si mamica lui apreciaza Aqua Land, mai ales ca „e un loc in care ne simtim in siguranta”.
S-au deschis „Piscinele Gepex””
Cel mai proaspat loc de agrement din Bacau a fost deschis sâmbata, 27 iulie, de Gepex Park. Oferta cuprinde doua piscine, una mare, cu adâncimea intre 1 si 1,5 metri, si alta mica, de doar 50 cm, pentru copii, 350 de sezlonguri, umbrele, jacuzzi, o terasa cu sucuri, bere rece, inghetata etc. Intre doua bai de soare, bacauanii care vin la „Piscinele Gepex” pot sa joace tenis de masa si air hockey, la club, sau fotbal, pe gazonul sintetic.
In fata, ii asteapta, primitoare, vechea cafenea. In aceste conditii, „as sta vara-ntreaga la piscina”, a afirmat un adolescent. Primii 50 de clienti sositi sâmbata au avut parte de un bonus: „intra doi, plateste unul”. Taxa de intrare e, de altfel, accesibila: 15 lei pentru adulti si 10 lei pentru copii, de luni pâna vineri, iar in week-end, cu 5 lei mai mult.
Copiii care au inaltimea sub un metru intra gratuit. Bacauanii care agreeaza sa faca plaja si au aflat de inagurarea piscinelor de la Gepex au venit inainte de prânz. „Abia am ajuns, marturiseste Ionut David, 27 de ani. Prima impresie e ca totul este OK, apa e foarte curata si sper ca va ramâne asa. Eu cred ca ne vom simti bine, de asta am venit.”
„Apa e incalzita si berea rece!”
Doua lucruri au apreciat cei sositi in prima zi de functionare: curatenia si faptul ca piscinele sunt foarte aproape de centrul Bacaului. „In primul rând, e ceva nou, apoi, apa e incalzita, berea e rece, iar pozitia, foarte buna. Nu stiu, e un loc mai aerisit!”, ne-a spus Stefan Vieru.
Alina Tuna si-a adus pustii, David si Daria, doi copii frumosi si sfiosi: „Imi place piscina mica. Apa nu e adânca si e foarte curata, ceea ce pentru noi, cei care venim cu copiii, conteaza enorm”, a marturisit foarte tânara mamica. La aceasta investitie, care costat 350.000 de euro, au participat mai multe firme: Vasion a furnizat materialele de constructii, Baixa, betonul, Gepex a captusit bazinele, Eurocons, instalatiile pe care Fast Technical Asistence le-a montat, iar acum le asigura intretinerea.
De la reprezentantul firmei aflam ca „zilnic se face aspirarea si perierea fundului piscinelor, se primeneste apa, se verifica PH si se trateaza numai cu substante aduse din Germania.” Investitia va continua, astfel incât, vara viitoare, bacauanii vor gasi aici inca o piscina, iar in subsolul ei, sali de sport, o sala de fitness si o sauna.