În aceste vremuri pandemice, Pământul nu se mai măsoară în lung și în lat, ci în pro și anti- COVID. Implicit, în pro și anti vaccin. În cele mai vocale și supărătoare cazuri- din fericire, nu în și cele mai multe- linia separatoare, una cât Zidul Berlinului, e între ultra-pro și ultra-anti. În aceste situații nu e cale de mijloc. Zidul e neclintit, dar pledoariile pro și anti devin cărămizi care te lovesc cu furie. Nu e loc pentru nimic altceva. Pentru discuții potolite. Raționale. Evident, nu sunt singurul care a observat asta. Recent, un amic mi-a spus că, uneori, se teme să mai și deschidă gura: „Sincer, nu am o părere foarte clară. Dar mi se pare că-i mai bine să nu ai una, decât să devii un fanatic care, fie se închină ca la o icoană, la vaccin, fie îl consideră trimis de dracu. Pe bune, unii oameni nu mai gândesc cu capul lor. Așadar, mai bine tac, ce altceva să fac?”.
L-am sfătuit să aplice tactica tovarășului Bomze. Funcționarul cameleonic din „Vițelul de aur” al lui Ilf și Petrov își mula vremelnic opiniile în funcție de convingerile politico-sociale ale interlocutorului. Devenea iute anti-regim când întâlnea un coleg de intreprindere ce deplângea oprimarea individualității: „Da, da, e pur și simplu îngrozitor! Sunt în total de acord cu dumneata. Niciun fel de posibilități pentru individ, niciun stimulent, nicio perspectivă personală”. Și se transforma, brusc, într-un apărător al socialismului când dădea peste un tovarăș entuziast: „Exact ce spuneam și eu adineaori! Voința colectivului! Planul cincinal în patru ani, chiar în trei, iată stimulentul care…”.
Apoi, la 180 de grade, în ton cu noul interlocutor: „Și eu sunt de aceeași poărere. Ce rost are să construiești Magnitogorskuri, sovhozuri, tot felul de combine, când nu dai omului viață personală…”. Și iar înapoi la socialism, aidoma următorului coleg întâlnit: „Chiar asta spuneam și eu adineaori, tovarășe Borisohlebski. Ce rost are să ne văităm că individualitatea omului, viața personală sunt lăsate deoparte, când în fața ochilor noștri se ridică fabrici de cereale, Magnitogorskul, tot felul de combine…”. Prin urmare, în aceste vremuri pandemice, când se întâmplă să dai peste oameni care refuză să creadă că Pâmântul este, pur și simplu rotund, e de preferat să le cânți în strună. Oricum, nu le poți schimba părerea. Și scapi fără să te strângă de gât unul care fie e convins că pâmântu-i lat, fie poate jura pe ce are mai sfânt că-i lung.
