Pilda Semanatorului

Evanghelia acestei duminici ne prezintă una dintre acele pilde magistrale- Pilda Semănătorului, pe care Iisus Însuşi ne-o tălmăceşte şi prin care El ilustrează soarta pe care o are Cuvântul Lui în sufletele oamenilor. Cuvintele Domnului sunt bine alese şi surprind o realitate valabilă şi pentru prezent : „Iată, semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci. Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13:3-9).
Din pildă reiese că numai a patra parte din sămânţa cuvântului evanghelic aduce în suflete rodul aşteptat de Dumnezeu şi anume, sămânţa căzută în pământul cel bun, adică în inima bună şi curată care auzind îl păstrează şi-l cultivă cu sfinţenie şi cu răbdare.
Din cauza neînţelegerii Cuvântului, sămânţa căzută lângă drum nu are nici o relaţie cu pământul. Sămânţa însă căzută pe stâncă se pare că are o relaţie cu Cuvântul: “Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie” . Persoana dată şi-a deschis inima la Cuvânt şi l-a primit dar nu este păstrat şi ascultat în inima acestei persoane. Dar atunci când vin necazuri şi prigoniri, din pricina Cuvântului în inima omului apare o contradicţie faţă de Cuvânt şi se leapădă îndată de el.
Atunci cînd pămîntul este bun şi sămînţa căzută în el prinde rădăcină, Cel Rău va încerca să înece Cuvîntul înconjurîndu-l cu grijile veacului acestuia şi cu înşelăciunea bogăţiilor. Un Cuvînt înţeles şi acceptat poate fi înecat de focalizarea noastră pe lucruri pe care le mănîncă rugina şi moliile şi pe care le sapă şi le fură hoţii.
Singura categorie de pământ care are o relaţie cu sămânţa este pământul bun – inima care primeşte Cuvântul şi-L înţelege şi continuă să rămână în Voia lui Dumnezeu, aduce roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Fiecare om se poate încadra în anumite momente ale vieţii într-una din aceste patru categorii de pământ.
Cu învăţătura Evangheliei nu putem umbla ca şi cu un lucru fără preţ, care poate fi neglijat şi pus oricum şi oriunde. În faţa pericolului tot mai ameninţător pe care îl prezintă reducerea fericirii la plăcerile oferite de o bunăstare temporară, singurul remediu este trăirea conştientă în lumina destinului nostru ultim. Să ne rezervăm în fiecare zi câteva minute în care să convorbim prin rugăciune cu Dumnezeu, care ne va arăta ce avem de făcut pentru ca sămânţa cuvântului Său să se dezvolte nestânjenită în viaţa noastră.
Merită să reţinem încă un lucru important din Pilda Semănătorului: Dumnezeu ne iubeşte la fel, neselectiv, oferindu-ne aceleaşi seminţe ale adevărului indiferent de calitatea “pământului” din care este alcătuita inima noastră. Noi însă ne comportam diferit faţă de Evanghelie. Şi aceasta fie spre pierzarea , fie spre mântuirea noastră.
Pr.Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău