Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

Evanghelia dumnicii acesteia, a 22-a după Rusalii, ne prezintă Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Această pericopă evanghelică ne aduce în atenţie două persoane diferite atât din prisma stării sociale, cât şi a stării spirituale: Bogatul- nemilostiv şi săracul Lazăr. Unul – înconjurat de toata slava lumească, iar altul singur, bolnav şi flămând.
În a doua parte a Evangheliei antiteza se păstrează, însă rolurile se schimbă pentru a arăta că după moartea trupului se modifică şi starea sufletului. Astfel sufletul bogatului, pentru că nu a arătat milostivire şi dărnicie faţă de omul sărac în timpul vieţii pământeşti, se coboară la starea de nefericire a iadului, iar sufletul lui Lazăr, pentru starea sa îmbunătăţită, este dus de îngeri în Rai.
Dintre învăţăturile care se desprind din această Evanghelie trebuie să reţinem mai întâi faptul că după moartea trupului, sufletul trăieşte şi îşi aminteşte de toate faptele sale săvârşite în timpul vieţii pe pământ. Cu alte cuvinte după despărţirea de trup, sufletul nu rămâne într-o stare de nepăsare, ci are conştiinţă luminată şi realizează deosebirea între rai şi iad şi poate comunica acolo cu alte suflete.
În al doilea rând în această Evanghelie avem mărturia clară a Mântuitorului Iisus Hristos că există viaţă dincolo de moarte, că există rai şi iad, iar prezenţa sufletului într-o parte sau alta depinde de felul în care omul a vieţuit pe pământ, de starea vieţii lui duhovniceşti. Astfel bogatul din Evanghelie trăia într-o stare de totală decădere, nici nu mulţumea lui Dumnezeu pentru bogăţia sa, nici nu avea milă faţă de cei sărmani. Aşadar bogatul nemilostiv se găsea, înainte de moarte, într-o stare egoistă, de multă vreme el îşi îngropase sufletul în trup, trăind numai trupeşte, dar nu şi duhovniceşte. Îndepărtarea sa de Dumnezeu din timpul vieţii pământeşti atrage starea de singurătate şi nefericire a iadului din lumea de dincolo.
Pe de altă parte, săracul Lazăr este răsplătit cu bucurie veşnică pentru că, deşi sărac şi bolnav, el nu se supără pe Dumnezeu, nu se răzvrăteşte, ci în tăcere paşnică şi smerită răbdare, şi-a modelat sufletul său întru bunătate.
Un alt lucru demn de reţinut din această Evanghelie este faptul că neascultarea de Dumnezeu şi de sfinţii Lui în timpul vieţii pământeşti atrage imposibilitatea comunicării după moarte. Cu alte cuvinte, cine nu ascultă de Dumnezeu şi de sfinţi aici, pe pământ, nu va fi ascultat de aceştia când va trece la cele veşnice.
În concluzie, Evanghelia de astăzi ne învaţă că omul trebuie să împlinească voia lui Dumnezeu tot timpul urmând pilda şi învăţătura drepţilor şi sfinţilor, nu aşteptând minuni la tot pasul şi mai ales învieri din morţi. De ce? Pentru că învierea sufletului din moartea păcatului prin rugăciune, pocăinţă şi fapte bune este mai necesară decât a vedea cu ochii noştri trupeşti morţi înviind din mormânt. Şi aceasta deoarece învierea morţilor din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea păcatului cere şi osteneală din partea omului, după cum spune şi Sfântul Isaac Sirul.
„Omul trebuie să împlinească voia lui Dumnezeu tot timpul…”