Oarecum o noutate terminologică
Dicţionarele limbii române (DEX, MDA, NDULR, DEXI) nu recunosc cuvântul semimileniu, ci un derivat al acestuia: semimilenar, dar pe internet s-a vorbit, de pildă, despre semimileniul Chişinăului, petrecut în 1966. Câtă vreme avem odrasla, semimilenar, suntem îndreptăţiţi să dăm nume părintelui: semimileniu şi să-l propunem pentru viitoarea ediţie a DEX-ului.
Forţa întâmplării
Ar trebui să relatez povestea de la început, care nu e prea departe. O bibliotecă comunală din judeţul Bacău a casat în primăvara acestui an câteva colecţii de publicaţii după ce încăperea în care erau păstrate a suferit de pe urma unei inundaţii. Nu a fost greu să obţin doi saci de rafie în care erau burduşite ziare şi reviste diverse. I-am adus la Bacău şi am început cercetarea preţiosului conţinut. Aşa am dat peste „România literară” din 19 ianuarie 2000, unde la pagina 20 se află un material despre poetul francez, semnat de Miron Kiropol, care face şi traducerea mai multor versuri. Îmi sare în ochi o înşiruire de cifre pe care o asociez cu anul în care ne aflăm. 500 de ani! Dau de amănunte: Pierre de Ronsard (11 sept. 1524 – 27 dec. 1585) este, după M.K., una dintre „marile voci prin care Franţa a ştiut să ne cucerească”. Mai aflu că a dus cu el o suferinţă greu de îndurat: de tânăr a surzit, dintr-o simplă otită. Recunoaşterea meritelor sale artistice nu a fost o certitudine:
Tu, carte, nu mai plânge! Soarta n-a hărăzit
Ca eu în viaţă, lauda să-ţi vină;
Omul să treacă-ntâi spre malul negru,
Căci gloria nu-i dată în lumină.
Alecsandri şi Pierre de Ronsard
Poetul-om politic român fructifică orice prilej pentru a atrage atenţia marilor puteri europene că secolul al XIX-lea, devenit al naţionalităţilor, trebuie să aducă un bine provinciilor dunărene: unirea, înfăptuită la 24 Ianuarie 1859. Aflat în capitala Franţei, Alecsandri va scrie poezia „Banul Mărăcină”, datată Paris 1855, punând în vers o istorie-legendă cu punct de plecare în secolul al XIV-lea, care demonstrează legăturile strânse dintre naţiunile franceză şi română. Dar să-l lăsăm pe Vasile Alecsandri să prezinte subiectul poemului epic: „În timpul regelui Franciei Philipe de Valois, strămoşul poetului francez Ronsar s-a dus din România la Paris ca s-ajute regelui în lupta sa cu englezii. Rămânând în Franţa şi rudindu-se cu cele mai nobile familii, el şi-a schimbat numele de Mărăcină în Ronsar, de la cuvântul ronce, care însemnează mărăcină”.
Numele ştiinţific este Rubus caesius (în unele dicţionare, caessius, incorect; adjectivul cu trei terminaţii caesius, –a, –um are sensul de „verzui”, iar rubus, de la rubus, -i, „rug, mărăcine”). Mai înseamnă „mur”, cu denumirea din botanică Rubus fruticosus; fruticosus, –a, –um „plin de ramuri sau de tufe”. Figurat, a primit înţelesul de „asperitate”: les ronces de la vie „asperităţile vieţii”, iar sintagma ronce artificielle „sârmă ghimpată” apare în limbajul tehnic. Două derivate sunt mai cunoscute: ronc/eux, ronceuse (despre lemne de mobilă) „cu vine”, „plin de mărăcini, mărăcinos” şi roncier „tufă de mure; mărăciniş”.
Dintre cele 12 strofe, credem că prezintă interes primele două:
Sus la munte ninge, plouă,
La Craiova pică rouă
Din ai nopţii ochi cereşti
Şi din ochii omeneşti.
Dar ce plâng românii oare?
Sufletul de ce îi doare?
Plâng un mândru frăţior
Dezlipit de sânul lor.
Banul tânăr Mărăcină,
Cărui Oltul se închină,
De pe malu-i a plecat
Pe-un fugar ne-ncălecat.
A plecat în lungă cale
Cu ceata slugilor sale
Şi cu cinzeci de voinici,
Adunaţi toţi de pe-aici.
şi acestea din final:
Ţara mea cu blânde şoapte
Mi-a zis tainic într-o noapte:
„Mergi, copile, înarmat,
La apusul depărtat,
Mergi de varsă al tău sânge
Pentru Francia ce plânge,
Căci şi ea pe viitor
Mi-a veni în ajutor”.
Uimit regele-atunci zice:
„Bun sosit la noi, voinice!
Spune nouă: cine eşti?
În Carpaţi cum te numeşti?”
„Eu sânt banul Mărăcină
Cărui Oltul se închină.”
„Ţine spada mea în dar,
Brav Marchize de Ronsar!”
Pierre de Ronsard, urmaş al acelui marchiz, este recunoscut azi drept cel mai important poet al Renaşterii franceze. Un biograf al său consemnează: „El se credea de obârşie română, unul dintre strămoşii săi străbătând Europa ca să vină să se pună în slujba regelui Franţei” (Frédéric Boyer, Pierre de Ronsard, colecţia „Poètes dʼhier et dʼaujourdʼhui”, la Pierre Seghers, Paris, 1958, p. 18, apud Şerban Cioculescu, prefaţă la „Antologie lirică” de Pierre de Ronsard; traducere de Alexandru Rally, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967, p. 8).
După succesul de la Montpellier din 1878, cu „Cântecul gintei latine”, Vasile Alecsandri îi închină lui Pierre de Ronsard poezia care urmează, datată „Montpellier, 1882” şi „dedicată domnului A. Roque-Ferrier” (felibru, cercetător al limbii occitane, susținător al panromanităţii). Nu figurează între textele de pe internet (sau poate nu am găsit-o eu), aşa că a meritat să o transcriu din ediţia Gheorghe Adamescu (Editura Cartea Românească, 1927, pp. 289-290):
Ronsard la Tuluza
Ronsard, al regilor poet
Şi al poeţilor jun rege,
Din al Parnasului boschet
Vroia noi lauri a culege.
El plecă deci la Tuluza
Şi-n fântâna din Valcluza
Îşi scălda în treacăt muza.
Tuluza-ntreagă e-n serbare,
Magiştri gravi şi dame multe
În Capitúl cu nerăbdare
S-au adunat ca să-l asculte.
Ronsard mândru-naintează,
Lira el îşi acordează
Şi-un cânt straniu intonează.
El spune-n limba cea divină
Cum pe când Franţa era-n valuri,
Străbunu-i, Banul Mărăcine,
Născut pe-a Dunării verzi maluri,
Veni pe-un smeu călare
S-ajute-n lupta mare
L-a Franţei liberare.
Cu toţii-uimiţi, îl ascultară,
Apoi, cu glasuri triumfale,
Învingător îl proclamară
În vechile Jocuri Florale.
Iar în loc de eglantină,
Lui magiştrii grav închină
O Minervă argintină.
El o priveşte-n admirare
Şoptind: „O! Zee cuminţită,
Izbânda mea ar fi mai mare
De-ai fi tu dulcea Afrodită”.
Magiştrii grav zâmbiră,
Şi damele roşiră
Şi lung la el priviră…
Din Capitúl iar spre Valcluza
Plecă Ronsard pe o zi caldă,
Însă în loc de-a-şi scălda Muza,
El pe Minerv-acum o scaldă.
De-atunci zeea răsfăţată
În Provenţa des s-arată
Cu vii raze-ncoronată.
Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, va organiza în acest an o manifestare de celebrare a semimileniului naşterii lui Pierre de Ronsard. Printre altele, coregraful Grupului „Pasteluri băcăuane”, Robert Costrovanu, îi va învăţa pe studenţi „Banul Mărăcine”, un dans străvechi.