5 noiembrie 2024

Pierdem 102 paturi de spital. Consiliul Judetean da in judecata Ministerul Sanatatii

O suta doua paturi de spital i-au fost taiate judetului Bacau, dintr-o semnatura. E vorba despre semnatura Ministrului Sanatatii, Patriciu Andrei Achimas-Cadariu, pe Ordinul 321/2016, publicat in Monitorul Oficial la sfârsitul lui martie. In cadrul unei conferinte de presa organizata joi, Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ), si Cosmin Necula, deputat, au criticat extrem de dur aceasta masura.

„CJ Bacau, nu numai ca administrator al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU), ci si ca aparator al intereselor Sanatatii din judetul Bacau, intelege sa depuna plângere prealabila si dupa aceea sa actioneze in instanta pentru suspendarea Ordinului de Ministru”, a declarat Dragos Benea. El a precizat ca taierea de paturi va afecta toate spitalele din judet, de la SJU la Spitalul Comanesti sau Spitalul Municipal Bacau:



„Fac apel la toate autoritatile locale din judet sa se alature demersului, nu la modul declarativ sau pe facebook, ci in instanta pentru ca aceasta masura, de taiere a 102 paturi de la finantare, se va rasfrânge asupra tuturor spitalelor. Azi, Spitalul Municipal are zero paturi. Sigur, el nu functioneaza, dar in acceptiunea Ministerului Sanatatii, are zero paturi.”

Chiar daca acest demers ar putea fi considerat „electoral”, merita riscul. „Eu nu cred ca un ordin de ministru care a fost publicat in Monitorul Oficial la sfârsitul lunii martie nu merita o actiune de protest publica. Din pacate, celelalte autoritati locale ori au aflat de acest ordin dar nu le intereseaza si cred ca nu se va rasfrânge asupra lor, ori au aflat si dorm in papuci”, a acuzat presedintele CJ.

Tinta principala e Spitalul Municipal

Si deputatul Cosmin Necula a criticat masura ministrului tehnocrat Achimas-Cadariu: „Un medic renumit din România considera ca cea mai saraca regiune a tarii, respectiv Regiunea N-E, e cea mai sanatoasa. De ce? Pentru ca este principala zona din care se taie paturi – Bacau, 102 paturi, Iasi, peste 120 de paturi -, in timp ce la Cluj nu se intâmpla absolut nimic, in toata zona Ardealului, la fel, nici din Bucuresti nu s-au taiat paturi, desi in acele zone e foarte bine dezvoltata reteaua privata de sanatate, iar Casa de Asigurari face suficiente deconturi pe aceste spitale private.” In realitate, acolo unde saracia e mare si numarul pacientilor spitalizati e mai mare. De unde vor disparea paturile?

„Este evident ca taierea celor 102 paturi are ca principala tinta Spitalul Municipal pentru ca este acea unitate care, in momentul de fata, nu este finalizata, afirma Cosmin Necula. Toti locuitorii am facut credite prin intermediul Primariei Bacau, fiind imprumutate zeci de milioane de euro pentru constructia acestui spital care va ramâne la stadiul de constructie din cauza ca nu exista finantare din partea CJAS.” Deputatul a adaugat ca normal ar fi ca toate instutiile – Primaria, DSP, CJAS etc. – sa reactioneze: „Nu e vorba de o chestiune de natura politica, este vorba de o chestiune locala, anume sanatatea bacauanilor, principiu atât de clamat si repetat in fiecare campanie, care trebuie concretizat inclusiv pe cale juridica.”

Primariile sunt chemate sa faca „front comun”

Dragos Benea a insistat asupra faptului ca apropierea campaniei electorale nu trebuie sa paralizeze investitiile sau protestele: „Inteleg ca atunci când din judetul Bacau se taie 102 paturi fara nicio consultare prealabila – nu ne-a trimis, nimeni, nicio hârtie, nu ne-a intrebat nimic -, inteleg, deci, sa contestam si sa ne batem cu Ministerul Sanatatii si cu Ministrul Sanatatii, inclusiv in justitie. Nu cunosc in istoria judetului Bacau un demers precedent, de atac in instanta a unui ordin de ministru, dar acesta nu este un motiv sa nu mergem pâna acolo.”

Acest curaj s-ar putea sa coste pierderea RMN-ului, pentru achitarea caruia CJ Bacau face demersuri de la inceputul anului: „Procedura de achizitie s-a incheiat, exista un contract semnat, asteptam doar finantare de la Ministerul Sanatatii, asa cum a fost prinsa de ministrul Banicioiu in august 2015.” Taierea paturilor si intârzierea RMN-ului nu sunt singurele probleme din Sanatate.

Inca din noiembrie, CJ a cerut Primariei Bacau sa elibereze autorizatia de constructie pentru modernizarea Pediatriei: „Suma e alocata, contractul e semnat si vrem sa dam drumul la lucrari, dar nu avem autorizatie. Stiti de ce nu avem? Pentru ca, in 2012, Primaria Bacau si o firma din Iasi, care a dat faliment intre timp, au facut un PUG cu picioarele. Acolo unde, azi, ar trebui extindem sectia, in PUG figureaza spatiu verde. In realitate e parcare.” Revenind la decizia lui Achimas-Cadariu, Dragos Benea a solicitat autoritatilor locale sa faca front comun cu CJ Bacau impotriva Ordinului 321, apoi a incheiat: „Trebuie sa invatam sa ne batem si cu ministrii care ne taie paturile de spital fara sa ne intrebe!”

Primarul, solidar cu protestul impotriva reducerii de paturi de spital

Primarul interimar Ilie Birzu s-a aratat solidar cu intentia presedintelui Consiliului Judetean de a reactiona la intentia de reducere drastica a paturilor de spital din judetul Bacau. Primarul a precizat ca Bacaul, si Moldova, in general, sunt cel mai prost situate din punct de vedere al numarului de locuri in spitale, precum si la indicatorii de sanatate, din intreaga tara, si totusi reducerile se fac tot aici, in timp ce in celelalte regiuni reducerile sunt mult mai mici sau inexistente. „Sunt foarte nemultumit de decizia de reducere a numarului paturilor de spitale, iar Primaria este solidara cu demersul Consiliului Judetean. Insa ii cerem si noi presedintelui Dragos Benea sa se ralieze apelurilor noastre catre administratia centrala, catre Guvern si Parlament, de a face lobby pentru autostrada Bacau-Brasov, asa cum facem si noi tot mai intens”, a spus primarul interimar Birzu. (O.P.)




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri