S-ar spune că tânărul artist plastic băcăuan Mihnea Baran este un performer polivalent. Asta, pe lângă dinamismul pe care acesta îl dovedeşte, dacă e să ne luăm după numărul evenimentelor plastice pe care le-a dăruit în ultima vreme iubitorilor de artă din această urbe.
Prin urmare, vineri, 7 aprilie, Mihnea Baran a oferit celor prezenţi în Galeria „Hol” a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” paleta sa de emoţii transpuse în culoare. Tehnic, lucrările expuse în simeză pot fi catalogate ca nuduri, însă autorul alege să le „îmbrace” în lumină şi culoare oferindu-le, în acest fel, emoţie, renunţând la identitatea fizică.
În construcţia operelor sale, Mihnea Baran realizează o simbioză între pictură şi arta fotografică, folosindu-se de ambele ca să transpună pe pânză sau pe hârtie emoţia trăită în faţa corpului uman. „Pe simeze nu este altceva decât un elogiu adus corpului uman. Se spune că frumuseţea este doar o senzaţie fizică, ceea ce înseamnă că, atunci când ne aflăm în preajma unui tablou, mintea şi spiritul nostru redesenează ceea ce a făcut artistul. Iată, Mihnea Baran a simţit această emoţie la întâlnirea cu corpul uman, sentimente care le aduce în faţa noastră, provocându-ne să le retrăim” a subliniat criticul de artă Iulian Bucur în prezentarea făcută la vernisajul expoziţiei.
Finalul evenimentului a fost unul încărcat de emoţie şi de recunoştinţă. „Dedic această expoziţie profesorului meu, regretatul Ovidiu George Marciuc. El este cel care mi-a marcat cariera cel mai mult şi care, la fiecare vernisaj de-al meu, avea o vorbă bună pentru mine” a mărturisit emoţionat Mihnea Baran, protagonistul acestui spectacol de linie şi culoare. Şi, pentru că şi artistul trebuie să supravieţuiască, expoziţia este una cu vânzare.