Obisnuiesc sa spun uneori, mai in gluma, mai in serios: daca cineva are bani, am si eu. Departe de mine gândul rau! Chiar cred ca oricine produce si iese pe piata cu ceva anume are succes mai mare daca lumea dispune de bani destui. Iata de ce ma bucur ori de câte ori aud ca lafurile cresc in oricare dintre domenii, in oricare mediu social.
Nu ma simt, insa, in largul meu când politicienii aflati la putere incep sa atraga de partea lor lumea cu „pomeni electorale”, fie ele si de genul majorarii salariilor. Se intâmpla si acum, pentru ca 2016 va fi un an electoral. Si se va intâmpla pe fondul unei usoare dezghetari in economie dupa indelungata criza financiara, dar tot nu pot trece cu vederea ca cel mai mare dintre partidele politice a lansat o noua campanie de pomeni. Just, românii de rând au nevoie de un trai mai bun. Nu este nevoie sa mai vorbim de preturile si de salariile de la noi, comparativ cu cele din marea Uniune Europeana, de nivelul de trai sub care traim, fata de cum se descurca altii chiar si in tarile mai apropiate estului european. Dar cum vor unii sa ne arunce praf in ochi nu e lucru curat.
Miercuri, deci la scurt timp dupa ce presedintele Iohannis l-a desemnat premier pe Dacian Ciolos, cu misiunea sa formeze un guvern fara culoare politica, PSD i-a si pus in brate o bomba cu efect intârziat. Plenul Camerei Deputatilor a aprobat cu o cvasi-unanimitate propriul amendament la ordonanta de urgenta a fostului guvern privind cresterile salariale. Amendamentul spune ca toti bugetarii vor avea salarii cu 10% mai mari.
Bun! Daca oamenii vor avea mai multi bani, vom avea si noi. Dar cum si pentru cât timp? Poate face fata bugetul României si unei astfel de darnicii? Analistii au calculat un efort bugetar, numai la nivelul salariilor nete, de vreo 2,2 miliarde de lei. Cu mult peste 3% din PIB. Iar majorarea cu 10% a salariilor se adauga inca altor câteva masuri financiare aflate deja pe rol, intre care scaderea fiscalitatii si ale majorari de lefuri, pentru profesori si personalul sanitar.
Ministerul Finantelor a dat primul tipat in acest caz. Dar nu l-a luat nimeni in serios.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.