Teatrul Municipal ”Bacovia” vă invită duminică, 5 mai, ora 19.00, la spectacolul ”Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Petru Vutcărău, regizor artistic și fondator al Teatrului Național ”Eugen Ionesco”, din Chișinău. Premiera spectacolului a avut loc pe data de 14 aprilie 2019, la 20 de ani de la ultima montare a celebrei comedii, pe scena băcăuană. Vă invităm să cunoașteți perspectiva regizorului basarabean asupra teatrului și asupra spectacolului realizat împreună cu actorii băcăuani, din următorul fragment de interviu. Versiunea integrală a interviului va fi publicată într-o ediție viitoare a cotodianului ”Deșteptarea”.
-V-am urmărit aseară la repetiții și din indicațiile pe care le-ați oferit actorilor am înțeles că este foarte important pentru dumneavoastră firescul, în teatru. Dacă așa cum există o școală Stanislavski, Grotowski sau Peter Brook, ar exista o școală Petru Vutcărău, care ar fi principiile de bază pe care această școală de teatru le-ar transmite, prin care v-ați îndruma elevii spre meseria asta, actoria?
-Școală? Hmm… În primul rând aș încerca să-i fac să înțeleagă cât de important este, atât în viață, dar mai ales în artă, să fii sincer, să înțeleagă fiecare ce înseamnă să fii sincer, pentru că a fi sincer implică un curaj, trebuie să fii și curajos. În foarte multe situații, noi ezităm sau ocolim să fim sinceri, din cauza mai multor frici, angoase, temeri s.a.m.d. Deci, repet, dacă, printr-o minune, s-ar întâmpla să fie o Școală Petru Vutcărău, sinceritatea ar fi în capul mesei și actorul ar fi mesagerul, ar fi Dumnezeul, nu știu… Preotul Adevărului… sub diverse forme, pentru că sinceritatea, firescul, adevărul, în artă, au o varietate imensă de exprimare, forme pe care noi nici nu le bănuim, care zac în om… Cum să spui adevărul, cum să fii firesc…
-Ce înseamnă mai exact sinceritate în teatru?
-Credibilitate. Să găsești acea punte, acea undă energetică mai degrabă, prin care comunici cu spectatorul, în așa fel încât el să fie captivat de ceea ce faci și nici pentru o secundă să nu-i trezească jocul tău îndoieli că n-ai fi sincer. Comunicarea cu publicul, cu spectatorul care stă în sală și te urmărește este cea mai importantă în teatru, după mine. Cred că actorul anume de asta ar trebui să se preocupe, în primul, și-n primul, și-n primul… de o mie de ori în primul rând, de asta: de partener, și de spectator. Pentru că pentru el, pentru spectator, se face totul.
-Ce înseamnă pentru regizorul Petru Vutcărău ”Gaițele”? E un simplu titlu, un simplu spectacol sau un tip de mentalitate, care nu s-a schimbat de zeci de ani încoace?
-În primul rând, e o poveste. Pe care majoritatea consumatorilor de teatru, majorittea oamenilor intelectuali o cunosc, din auzite, din văzute, din povestite, o știu. Deci este, în primul rând, o poveste, cu un subiect foarte interesant, cu o lume care te atrage, îți captează atenția; ceea ce se întâmplă acolo, ca subiect, ca poveste, este foarte interesant. Este și comic, este și dramatic, este și tragic. Povestea conține în sine o multitudine de elemente pe care noi le trăim în viața de zi cu zi, ne confruntăm cu ele, noi, ca oameni. De aceea venim noi la teatru, să vedem povestea, să vedem niște oameni, aflați în anumite situații de viață, care-și spun niște vorbe, care au niște probleme, Și aceste probleme din piesa respectivă, ”Gaițele”, sunt foarte actuale. Din păcate, ele au fost, sunt și vor rămâne actuale, omenirea nu se va debarasa de ele, de aceste – nici nu știu cum să le zic, neajunsuri ar fi puțin spus – păcate, mai degrabă.
Aș vrea ca publicul, urmărind această poveste, să înțeleagă că nu se poate trăi fără dragoste, nu poți fi fericit fără să iubești, fără să fii bun; nu poți, oricât de mulți bani ai avea, oricât de bogat ai fi, și oricât de luxoasă ți-ar fi viața ta, oricât te-ai scălda în belșug, averi, confort s.a.m.d. oricum rămâi nefericit, dacă inima-ți devine de piatră, dacă ești hain la suflet, și invidios, și răutăcios. Asta se întâmplă, din păcate, contrastul acesta izbitor. Asta m-a atras pe mine, în primul rând, la această piesă: contrastul izbitor dintre această lume frumoasă, lume prosperă, luminoasă din epoca aceea – care cred că era epoca de aur a României – înfloritoare, așa o văd. Eu nu cunosc România foarte bine, în amănunt, situația politică și economică din acea vreme, dar știu un lucru: că România nu s-a îmbogățit pe contul altor țări, n-a cotropit, n-a avut colonii, cum au avut majoritatea țărilor din Europa, care acum se dau tari, și și-au construit economiile și prosperitatea pe spatele multor nenorociți, din colonii. România n-a făcut așa ceva, pe alte căi a mers, nu intru în detalii, dar cert este că era o Românie înfloritoare, cu lume bună, dar alături de ei, o lume nenorocită, nefericită, rea, rea.
Interviu realizat de Laura Huiban
Foto: Chromatique
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
