Consiliul Județean Bacău a semnat, în cursul acestei săptămâni, cu Ministerul Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru dotarea cu materiale şi echipamente de protecție, în contextul pandemiei Covid19, a 22 de centre rezidențiale din subordinea DGASPC Bacău, în care primesc servicii de îngrijire şi asistență socială aproximativ 1200 de persoane vulnerabile.
„Banii europeni ne vor ajuta să creştem siguranța în aceste centre, precum şi protecția oferită persoanelor prin infrastructura de asistență socială administrată de DGASPC, în condițiile în care pandemia a afectat numeroase astfel de centre atât din județul Bacău, cât şi din țară”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean.
Acesta mai spune că prin dotările şi echipamentele care vor fi procurate prin proiect vom creşte, semnificativ, şi nivelul de siguranță al personalului angajat în respectivele centre rezidențiale ale DGASPC.
Valoarea proiectului este de 5,5 milioane lei (peste 1 milion de euro), finanțarea fiind asigurată prin aşa-numita Axă „Covid” din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.