15 noiembrie 2024

* în acest an, se intenționează înlocuirea a peste 31 kilometri de conducte și branșamente de gaze naturale din județ

Peste 7,5 milioane lei pentru modernizarea și extinderea rețelei de gaze în județul Bacău

Sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Bacău a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de aproximativ 9,4 kilometri, principalele lucrări fiind în localitățile Buhuși, Bacău, Zemeș și Podu Turcului.

Totodată, s-au realizat și lucrări de protecție catodică a conductelor din oțel, în loc. Slănic Moldova, Cerdac și Barați (com. Mărgineni), în timp ce două stații de reglare-măsurare a gazelor naturale au fost modernizate în Bacău și Hemeiuș.



Lucrări importante s-au derulat și pentru extinderea sistemului de distribuție, fiind puși în funcțiune apoximativ 3,8 kilometri de rețele ce deservesc noi consumatori.

În acest an sunt programate înlocuiri ale rețelei de gaz pe o lungime de peste 31 kilometri, valoarea investițiilor depășind 16,3 milioane de lei. Cele mai importante lucrări prevăzute a fi demarate în acest an sunt în localitățile Bacău, Moinești și Oituz.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014