15 noiembrie 2024

Peste 700 de articole pirotehnice ,,retrase” de jandarmi

În ultimele 24 de ore, jandarmii băcăuani au intensificat acțiunile executate atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, obiectivul principal fiind prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.

În acest interval de timp, jandarmii au depistat patru persoane care comercializau materiale pe baza de amestecuri pirotehnice, din care una în municipiul Bacău, cu sprijinul agenților de poliție locală și trei în orașul Comănești, mai mult de 700 de obiecte de acest gen fiind ,,retrase de pe piață”.



Actele de sesizare, întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, vor fi înaintate către organele de urmărire penală, împreună cu bunurile comercializate, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În ceea ce privește constatarea faptelor de natură contravențională, nu au lipsit cazurile de tulburare a liniștii cetățenilor sau de nerespectare a prevederilor legale de protecție sanitară, consecința fiind aplicarea de către jandarmi a mai mult de 40 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 5000 de lei.

Efectivele de jandarmi vor fi suplimentate și în perioada următoare, pentru ca cetățenii să petreacă Revelionul în liniște, oriunde se vor afla în noaptea dintre ani.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014