Consilierii locali băcăuani au aprobat, astăzi, scăderea pragului pâna la care pensionarii beneficiază de abonamente gratuite la călătoriile cu autobuzul, de la 1835 de lei brut la 1082 lei/lună.
Astfel, din luna februarie, circa 6.000 de pensionari din municipiul Bacău nu vor mai avea dreptul la abonamente gratuite pe transportul public din oraș.
Conform noii hotărâri, de abonamentele gratuite vor beneficia veteranii și văduvele de război, luptătorii pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 și urmașii eroilor martiri, pensionarii la limită de vârstă, pensionarii de invaliditate, pensionarii anticipat, pensionarii anticipat parțial precum și pensionarii de urmaș care au împlinit vârsta de 60 ani, a căror pensie este echivalentă sau mai mică de 1082 lei brut. Aceștia vor beneficia de carduri de călătorie valabile pe un traseu, subvenționate până la valoarea de 44 lei/lună cu TVA inclus.
Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, Consiliul local decis ca elevii din oraș să primească abonamente gratuite pe toate traseele din oraș, tot timpul anului.
Pe ordinea de zi se afla și scăderea pragului pâna la care pensionarii primeau tichetele pentru alimente de Crăciun și Paște de la 1.386 de lei la 1.082.
„După ce i-a condamnat la frig pe vârstnicii cu venituri mici, tăind subvenția la căldură pentru această iarnă, primarul Stanciu-Viziteu le ia şi pâinea de la gură, forțând scăderea plafonului până la care Primăria le acordă tichete valorice”, a declarat deputatul PSD Costel Dunava.
Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, după ce mai mulți consilieri au anunțat că nu-l vor vota.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.