Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au aplicat 165 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 53 de permise de conducere pentru depăşirea limitei legale de viteză, în cadrul unei ample acţiuni ce a avut loc la data de 21 aprilie a.c., la nivel european, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.
Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-a derulat în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.
Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa au vizat respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.
Poliţiştii rutieri băcăuani au acţionat cu aparatele radar din dotare, pe principalele artere rutiere unde s-a constatat un risc rutier ridicat din cauza vitezei excesive.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 342 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate, în valoare totală de 45.000 de lei.
Din totalul acestora, 165 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit. Totodată, au fost reţinute 7 certificate de înmatriculare şi 68 de permise de conducere, din care 53 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.