– ca sa-i disciplineze, politistii de la Serviciul Rutier Bacau au organizat, sute de actiuni, dar in vizorul lor au fost si pietonii, biciclistii, mopedistii si carutasii – si in perioada urmatoare, activitatile vor fi intensificate, pentru ca vor veni in tara bacauanii care muncesc peste hotare iar traficul va fi si mai aglomerat
In traficul din judetul Bacau se strecoara zilnic soferi care nu respecta regulile de circulatie si prin modul lor de a conduce ii pun in pericol si pe ceilalti. Nici pietonii nu sunt mai disciplinati si, desi au zebre la doar câtiva metri, prefera sa treaca strada neregulamentar iar lista ar putea continua.
Politistii de la Rutiera sunt prezenti pe soselele din judet zi de zi si, numai in primele sase luni ale acestui an, au organizat 506 actiuni. Cele mai mai multe au fost pentru depistarea celor care nu acorda prioritate de trecere pietonilor sau celorlalti conducatori auto, a celor care conduc cu viteza, dar si pe linie de taximetrie, transport public de persoane ori pentru depistarea pietonilor care trec strada prin loc nepermis.
In urma acestor activitati au fost constatate 312 infractiuni, majoritatea fiind de conducere sub influenta alcoolului, conducere fara permis sau a unui autoturism neinmatriculat sau neinregistrat. In fiecare zi sunt prinsi indivizi care se urca la volan in stare de ebrietate si se intâmpla ca unii dintre ei sa provoace si accidente. Pedepsele prevazute de Codul Penal nu-i sperie, asa ca numarul soferilor bauti este din ce in ce mai mare.
Politistii au aplicat si peste 30.000 de sanctiuni, dintre care 13.527 pentru depasirea vitezei legale. Circa 1.900 de soferi au fost surprinsi de aparatele radar când goneau cu viteza mai mare de 50 de km/h, peste limita admisa in localitate sau in afara localitatii. Amenzi au luat si peste 160 de soferi depistati cu o alcoolemie mai mica de 0,40 mg/l in aerul expirat, alti 110 pentru ca au trecut pe culoarea rosie a semaforului, iar circa 220 pentru ca n-au acordat prioritate de trecere pietonilor. Dar nici pietonii nu au scapat.
Si ei au incasat aproape 2.500 de amenzi, iar aproape 500 biciclistii si carutasii. In aceste sase luni au fost retinute si peste 3.500 de permise, mare parte pentru abateri sanctionate contraventional, si s-au retras aproape 900 de certificate de inmatriculare.
Politistii vor fi prezenti in trafic si in perioada care urmeaza, când bacauanii plecati la munca in strainatate vin acasa in concediu, iar traficul se va aglomera si mai mult.
„Având in vedere ca in aceasta perioada se inregistreaza valori de trafic crescut, efectivele politiei rutiere si cele de ordine publica, cu atributii pe rutiera, intensifica actiunile pentru prevenirea accidentelor de circulatie”, a declarat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.