Contrar asteptarilor, in aceasta saptamâna oferta de locuri de munca a crescut mai mult decât in perioada anterioara. Daca in saptamânile precedente cresterea nu era mai mare de 10 posturi, acum sunt cu aproape 30 mai mult fata de numarul existent la jumatatea acestei luni. Astfel, daca anterior, in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau erau 186 posturi libere, acum sunt 215. Surprinzator, de aceasta data au aparut mai multe locuri de munca si in domeniul constructiilor. Firme cu acest obiect de activitate cauta 11 dulgheri, 11 fierari-betonisti, 2 tinichigii de santier, 2 tinichigii sisteme de acoperisuri, 2 tinichigii de ventilatie, 2 tinichigii in constructii si 6 zidari. Totusi, in continuare, cele mai multe posturi vacante sunt in industria textila si de pielarie. Aici sunt disponibile 40 de locuri de confectioner imbracaminte, 4-controlor calitate (CTC-ist), 28-confectioner incaltaminte, 2-calcator lenjerie, 15-muncitor necalificat in confectii, 6-talpuitor si 2-tricoter. In sfera serviciilor oferta consta din 20 de posturi de agent vânzari, 2 bucatar, 1-electician auto, 2-instalator ventilatie, 4-lucrator comercial, 5-manipulant marfuri, 2-mecanic auto, 2-ospatar, 1-pizzar, 2-salvator strand, 1-sef agentie publicitate, 2-spalator auto, 4-supraveghetor jocuri, 2-tinichigiu auto, 2-vulcanizator auto, 2-vopsitor auto si 6-vânzator. In alte domenii de activitate se gasesc 1 post de muncitor necalificat, 2 de operator masini de tâmplarie, 7 de tâmplar si 2 de tinichigiu industrial. Alte câteva posturi sunt pentru somerii cu studii superioare. Din rândul lor, agenti economici vor sa angajeze 1 functionar economic, 2 manageri de zona, 2 specialisti vânzari, 1 director comercial si 1 economist. Dar, chiar daca oferta de locuri de munca a sporit pentru aceasta saptamâna, ea nu acopera nici 2 la suta din cerere, in momentul de fata fiind peste 13.000 de someri inregistrati in baza de date a AJOFM Bacau.