La data de 22 martie a.c., aproximativ 100 de polițiști de proximitate și siguranță publică, polițiști rutieri și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au acționat în județul Bacău pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic în incinta şi imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea victimizării elevilor prin accidente rutiere şi combaterea absenteismului şcolar.
S-a acționat pentru verificarea respectării prevederilor legale de către societăţile comerciale şi persoanele fizice, situate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice și ţigări, identificarea elevilor care absentează de la orele de curs, a persoanelor care nu-şi justifică prezenta în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ şi luarea măsurilor legale faţă de acestea, verificarea modului de acces în unitățile şcolare.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat în zona unităților de învățământ pentru prevenirea producerii unor evenimete rutiere.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 139 de unități de alimentație publică din mediul urban și rural și au fost identificați 104 elevi care absentau de la orele de curs.
Cu privire la elevii depistați în situații de chiul au fost transmise informări către unitățile de învățământ pentru dispunerea măsurilor prevăzute de regulamentele interne.
Polițiștii au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8200 lei. Dintre acestea, 11 sancțiuni s-au aplicat pentru nerespectarea prevedrilor Legii nr. 61/1991pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 32 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.
Exemple:
A fost depistat un tânăr de 27 de ani, din municipiul Onești, care consuma băuturi alcoolice pe o bancă, în apropierea Liceului Tehnologic Onesti. S-a luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor art. 2,pct. 21 din Legea nr. 61/1991, cu amenda în valoare de 100 lei.
În localitatea Târgu Ocna a fost depistat, într-un bar, un elev de clasa a XI-a, minor, care consuma o băutură alcoolizată. Față de administratorul localului s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru servirea minorului cu băuturi alcoolice.
Peste 100 de chiulangii, prinși de polițiști în baruri și restaurante
Posted by Desteptarea de Bacau on Friday, March 24, 2017