După afişarea primelor rezultate la examenul de Bacalaureat 2021, în data de 5 iulie, candidaţii nemulţumiţi de notele primite au putut depune contestaţii, în centrele de examen unde au susţiunut probele, între orele 12.00 – 18.00.
Toate aceste date au fost centralizate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, iar în total, la nivelul judeţului, s-au depus 1.534 de contestaţii.
Pe discipline, acestea sunt la:
• Limba română: 599 (real – 441 / uman – 158)
• Matematică: 307 (matematică-informatică 117/ştiinţele naturii – 67 şi tehnologic – 123)
• Istorie: 211
• Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană: 132
• Biologie vegetală şi animală: 40
• Geografie: 68
• Fizică: 28
• Informatică: 48
• Logică, argumentare şi comunicare: 65
• Chimie: 12 (Chimie anorganică – 7 / Chimie organică – 5)
• Economie: 2
• Filosofie: 1
• Psihologie: 5
• Sociologie: 16
Nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
După rezolvarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi afişate în data de 9 iulie.
Reamintim că, în judeţul Bacău, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,5% – peste rata naţională de 67,8% -, ceea ce înseamnă un număr de 2.896 de candidaţi care au obţinut medii peste 6, dintr-un total de 3.786 de candidați prezenți.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.