Pescuitul – parte din viata mea. Cu lozia la mrentusca

Un dialog cu profesorul Cornel Agop (antrenor, coordonatorul sectiei de gimnastica din Bacau) decurge lin, punctual. Se simte in timbrul vocii vocatia dascalului. A venit pregatit, cu temele facute cum s-ar zice. Trateaza pasiunea cu seriozitate. Imi arata caietul cu materiale conspectate – decupaje din ziare si reviste, si multe carti – manuale de initiere in tainele pescuitului. Da, domnul Agop este un pescar adevarat. Are o «chimie» a lui… cu pestele. Nu numai ca il prinde, il gateste si il consuma, dar il si creste.

„A-nceput sa-mi placa pescuitul din momentul când am inceput sa ma departez de casa, ajungând pe malul Bistritei. La vârsta de sapte ani, imi cumparam sfichiuri si cotoare de lozie, pe care le legam, la inceput ca un necunoscator, sa semene a undita. Mergeam pe Bistrita Veche, la boistean, beldita, porcan, clentanas, mrentusca. Cei care au acum o vârsta, mai respectabila, isi aduc aminte cât de curata era apa si cât de mult peste era. Colindam incepând din spatele fabricii «Partizanul», unde exista un stavilar, «la sprait» cum i se mai spunea, pâna la «Letea», unde plutele mergeau spre fabrica. Existau niste pietroaie mari, de care se ancorau plutele, locuri numai bune pentru pescuit. Le stiam dupa numere: pietroiul unu, pietroiul doi, pâna la al optulea, noualea. Se stia la care din ele trage cleanul mai bine, unde trage mreana mai bine. Cunosteam toate sforurile, toate moiturile.” (sfor a curent pe firul apei; moitura a apa lina, dupa pietroaie sau buturugi)

Scoala pescarului

Odata cu vârsta si zona explorarilor s-a extins. A avut sansa sa cunoasca pescari pasionati, de la care a furat meserie. „Dupa vârsta de doisprezece-treisprezece ani, am inceput sa ma departez mai mult. Am cunoscut vechiul Siret. De la Saucesti pâna la «Fundu lui Bogdan». In momentul când s-au construit barajele pe Bistrita, inclusiv canalul de fuga, s-a schimbat configuratia vechiului curs. Au aparut lacuri si, de ce sa nu recunoastem, a aparut si poluarea. Apoi am inceput sa ma extind. Cu prieteni mai mari ca mine, cu oameni care stiau bine locurile, spre Prut. Am colindat foarte mult zona frumoasa a Prutului, impreuna cu scriitorul Sergiu Adam. Pâna când s-a construit barajul de la «Stânca Costesti».

In perioada aceea, restrictiva, am pescuit chiar si in iazurile de la Bibiresti si Horgesti, care erau atunci doua Gospodarii de partid, unde nu puteai intra decât cu bilet. O rezolvam apelând la colegi care aveau parinti influenti la momentul respectiv. Aveam saptesprezece-optsprezece ani. Si pescuiam.” Pasiunea cere si cheltuieli, asa ca prima investitie a fost intr-o barca gonflabila ruseasca. Si sculele aveau pe atunci tot aceeasi provenienta. „Prima mulineta a fost una «Delfin». Unditele erau greoaie. Mai târziu am inceput sa achizitionez scule mai performante, de calitate, din fibra de sticla, din fibra de carbon. A fost perioada când pe linie profesionala, (sportiva n.r.), am calatorit in Germania, Ungaria, Polonia. Totul s-a transformat intr-o pasiune puternica. Asta m-a determinat sa iau legatura cu pescari renumiti din Bacau. Sa-i consult in privinta sculelor, momelilor si nadelor. Si aici am avut profesori buni: Tudorita si Gelu Cociorva, Puiu Bichescu, Costel Nestianu, Relu Bâla, Gabi Agop. Pescari cu notorietate, de la care am avut ce invata.”

De la ape colinare, la Delta

Pescuitul presupune miscare in aer liber, contact nemijlocit cu natura. Viata de sportiv s-a impletit firesc cu ideea de pescuit sportiv. Dragostea pentru natura, soarele, aerul, apa, sunt factorii care mentin organismul sanatos.

„Când ajung acasa sunt mai odihnit decât când am plecat. Nu sunt un pescar avid sa prind peste. Important este sa-mi satisfac placerea de a pescui, sa ma bucur de ce-i in jur, sa ma deconectez. Intâlnirea cu alti pescari, comunicarea, povestile pescaresti, care uneori sunt mai mult sau mai putin adevarate, toate iti incarca sufletul. Asa am si eu ce povesti, când ma intorc acasa. Sunt pescar de apa curgatoare, dar prefer si lacurile. De-a lungul timpului am avut satisfactii deosebite pe râurile mari din Moldova, dar si in Delta.

Din Delta am amintiri foarte frumoase. Partide de pescuit, facute impreuna cu fostul presedinte al Federatiei Române de Gimnastica, Nicolae Vieru si cu antrenorul federal, Popescu Alexandru. Statul de dimineata pâna seara in locuri pustii, ascultând glasul pasarilor deltei, indiferent daca era soare sau innorat, toate m-au fascinat. Mai ales ca prindeam si peste. Satisfactii la pescuit am avut si pe salba de lacuri din judet: Horgesti, Cabesti, Gaiceana, Bibiresti. Lacul de la Bibiresti are la ora acuala o diversitate mare de peste. O apa curata, exemplare mari, cu toate ca nu este furajat. Nici taxa nu e mare. Treizeci de lei daca mergi ziua, cincizeci daca stai si noaptea.”

Cum, cu ce si când sa tragi!

Se stie ca fiecare balta are secretele ei. Trebuie sa-i cunosti adâncimea, pragurile care se formeaza, curentii de fund când exista izvoare. Sa tii cont de anotimp, vânt, fazele lunii si multe altele. Nu mai zic de nada si momeala. „Am mers cu un bun prieten, Relu Bâla, la Bibiresti, acum doi ani. Era in august. Am descoperit noi ca in luna asta mergea cel mai bine. Intrau carasi numai unu si unu. Mari, babani, cât bocancii.

Doua-trei saptamâni. Dupa aia… nimic. Se ducea vestea si veneau toti pescarii dupa aceea. Balta aia are un secret. L-am aflat mai târziu, dupa ce m-am consultat cu specialisti. E simplu. Are raci foarte multi si scoici mari. Când racii astia se inmultesc, ouale si puii mici atrag crapii. Crapii de patru- cinci ani ajung sa manânce doar ce le ofera balta.

Anul trecut am mers cu un nepot, ii place si lui pescuitul. A zis ca are el o nada speciala. A scos niste faina si niste tarâte de grâu. A inceput s-o amestece acolo, pe balta. Se facuse lipicioasa de o intindea ca pe covrigi. O baga pe arc si arunca. Nu treceau zece minute… bum, bum, pac! Numai caras mare scotea. Mai erau pescari care se uitau la noi. «Dom’le? Cu ce trage?» Noi: «cu boaba de porumb». A fost o partida reusita. Peste o saptamâna au venit niste prieteni din Anglia, mari amatori de pescuit. I-am dus acolo sa stea cu cortul, trei zile.

A doua zi m-am dus la ei de dimineata. N-am vrut sa-i deranjez de la prima ora. Pâna la zece aveam deja douasprezece bucati prinse. Nu le venea sa creada. N-au tras nimic. Le-am dat un bot din nada de asta. Au pus-o la feder. Cât m-au servit cu un pahar cu bere a si-nceput sa traga. Fuga dupa mincioc. Erau extaziati. S-au dus in sat si au cumparat faina. Au cautat pe la oameni tarâte si au facut un lighean de nada. Treizeci si cinci de kilograme de peste au prins. S-a nimerit si perioada buna.”

Proprietari de iaz

Pentru un impatimit al pescuitului, visul cel mai mare este sa aiba iazul sau. Impreuna cu fratele, Vasile Agop, care are o proprietate la Godovana, au achizitionat o balta colmatata de la fosta ferma din localitate. „Era plina cu toate gunoaiele. O fi avut odata si peste. Am curatat-o si adâncit-o. Acum nu mai traia acolo decât un soi mic, cât degetul, ii spun oamenii «pietrar».

Dar erau mii. Veneau copii din sat si cereau voie sa pescuiasca. Legau un borcan mare cu sfoara, puneau mamaliga si-l scufundau. Scoteau câte cincizeci odata. Unii il dadeau la rate, altii il preparau cu ou si marar. Cum sa scapam de ei? M-am dus la specialisti renumiti: Nicolae Zaharia, Constantin Buculei, Florin Albu. Dumnealor m-au sfatuit sa bag rapitor. Niste biban si niste stiuca. Am cumparat toamna câteva stiuci si vreo doua kilograme de biban. Dar am mai luat si crap, caras, cten si somn. Ba am pus si lin. Nu am controlat balta timp de cinci ani, dar am furajat, dupa carte.

In schimb am pazit-o. Aparusera multi amatori cu setci. Când ne-am hotarât sa vedem ce e in apa, am facut rost de o setca, am intins-o cu ajutorul unei plute facuta de mine, si am scos. Am fost uimiti de ce-am vazut. Stiuci la patru-cinci kilograme, dar si crapi de sase kilograme. De atunci am inceput sa prefer ca locatie de pescuit, impreuna cu famila, numai locatia Godovana. Puneam corturi pe mal si stateam acolo de vineri dupa-amiaza pâna duminica. Chiar faceam si competitii cu sotia, Vasilica si fiicele, Sevora si Diana. Era o feerie, mai ales noaptea.”

Acum, când vremea nu o permite, si este si perioada de prohibitie, se deruleaza programul de pregatire pentru sezonul estival. „Fac monturi, verific sculele. Am adunat multe de-a lungul timpului. In fiecare an apare câte ceva. Dau telefoane interjudetene pentru documentare, sa ma interesez la prietenii din Neamt, Vaslui, sa vad ce noutati mai au, ce balti merg bine. Nu bati o suta de kilometri degeaba. Abia astept sa se faca vremea buna.” Cornel Agop implineste saptamâna viitoare, pe saptesprezece februarie, saizeci si trei de ani. La multi ani, domnule profesor si fir intins!