Situaţie îngrijorătoare în satul Goioasa, din comuna Agăş. De câteva zile oamenii de aici nu mai au linişte. În plină iarnă ei stau cu teama că ar putea fi inundaţi de râul Trotuş, care s-a apropiat foarte mult de gospodării şi ameninţă să le intre în case.
Apa trece la doar câţiva metri de anexe şi a ajuns deja în unele beciuri, pentru că şi nivelul pânzei freatice a crescut. Problemele ar fi apărut recent, când Trotuşul şi-a schimbat cursul şi a început să curgă pe lângă curţile lor, iar sătenii se gândesc că ar putea fi din cauza unor lucrări de îndiguire făcute toamna trecută în amonte de localitate.
Revolta oamenilor
„Apa nu are ce căuta pe aici. Albia râului este dincolo de dig şi pe acolo trebuia să curgă, dar de la Crăciun a început să curgă pe lângă casele noastre. Acum, iarna, asta ne mai trebuie, să ne mai trezim şi cu apa în casă. De când stăm aici noi nu am avut inundaţii iarna”, spunea Neculai Scorţanu, localnic. Când au văzut că situaţia se înrăutăţeşte şi Trotuşul înaintează pe uliţă, oamenii s-au dus la primărie să ceară ajutor, iar în zonă a fost trimis un utilaj cu care s-a ridicat un dig de jumătate de metru, însă problema nu este nici pe departe rezolvată.
„Tot satul este în pericol. Am înţeles că o să trimită un excavator, dar ce să facă pe vremea asta?”, se întreba şi Ion Ailincăi. „Problema aici este veche, din 2005. În vara anului trecut apa era pe drumul de acces. Am făcut solicitări, petiţii, am trimis adrese, am dat telefoane să vină să facă ceva şi după atâtea demersuri au venit pe la sfârşitul lunii septembrie să facă digurile astea de pământ, dar nu ştim ce au făcut că acum suntem iar în pericol”, spunea Adriana David.
Loalnicii spun că ar fi trebuit adâncită albia râului şi făcute diguri rezistente, pentru ca Trotuşul să le mai facă probleme. „Ne-am săturat ca de atâţia ani să tot fugim de apă. Să vină să ia Trotuşul ăsta de aici că ne-am săturat. Avem copii mici, unde să ne ducem acum iarna? Eu am beciul sub casă şi este plin de apă. Dacă continuă aşa intră în locuinţă”, se plângea o altă localnică. Maria Zaharia are 76 de ani şi locuieşte în Goioasa de când era copil. A fugit de mai multe ori din calea apelor, dar iarna niciodată. „De mai bine de zece ani noi nu mai avem linişte aici. În fiecare an au fost inundaţii. Mi-e frică de fiecare dată când plouă, dar iarna n-am mai văzut niciodată apă în beci”, spunea şi bătrâna.
Explicația specialiștilor: totul e cauzat de un pod de gheață
Reprezentanţii de la Administraţia Bazinală de Apă Siret spun că situaţia de la Goioasa este cauzată de un blocaj de gheaţă apărut în albia râului.
„Pe râul Trotuş, în zona localităţii Goioasa, s-a format un blocaj de gheaţă, care din păcate pune în pericol circa 20 de gospodării, din câte s-a văzut în teren. Din cauza acestui pod de gheaţă, debitul a scăzut, însă nivelul apei a crescut provocând şi o creştere a nivelului în freatic. Din această cauză au fost inundate o serie de beciuri ale gospodarilor din zonă. S-a luat măsura intervenţiei cu utilaje în zonă pentru distrugerea podului de gheaţă şi a blocajului respectiv şi a asigura astfel scurgerea apei şi eliminarea pericolului pentru locuitori.”
Georgiana Cernat, purtător de cuvânt la Administraţia Bazinală de Apă Siret.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.