În mare…
Subiectele cu care s-au confruntat absolvenţii clasei a VIII-a pe 18 iunie au fost, la o primă analiză, echilibrate şi apropiate de volumul şi natura cunoştinţelor însuşite de elevi în gimnaziu. La literatură, s-au combinat două etape distincte: perioada interbelică (Horia Lovinescu: 1917-1983; Ultima cursă, teatru, a apărut în 1976) cu perioada contemporană (publicistică culturală pe internet). La „gramatică” (aşa spun elevii) au fost prezente toate nivelurile limbii: fonetică, vocabular, morfologie şi sintaxă. A lipsit în continuare domeniul cultivării limbii, care nu se poate realiza prin explicarea folosirii unui semn ortografic (cratima, din secvenţa „n-are rost”), întrucât elevii memorează o formulă căreia îi schimbă doar elementele impuse: „Cratima, semn ortografic, marchează rostirea împreună, în tempo rapid, pentru evitarea hiatului, a două cuvinte: adverbul de negaţie nu (prin elidarea vocalei [u]) şi verbul are (prima silabă); cratimă facultativă (în tempo lent: nu are). Mult mai productivă ar fi fost o cerinţă de identificare a erorilor ortografice, de punctuaţie, gramaticale dintr-un text şi de rescriere corectă a acestuia.
Curiozitate… dramatică
Mă întreb dacă gimnaziştii, cărora li s-a cerut să motiveze apartenenţa la genul dramatic a textului dat (fragment din Ultima cursă, de Horia Lovinescu) au ştiinţă despre momentele subiectului dintr-un asemenea context. Ele sunt identice cu cele ale genului epic (expoziţiune, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant, deznodământ), cu deosebirea că „desfăşurarea” este înlocuită cu „dezvoltarea”. Ca atare, autorul este interesat de creşterea acţiunii pentru ca spectatorul să nu părăsească sala de spectacol. (În cazul unei naraţiuni, adică al unei cărţi, aceasta poate fi abandonată sau, mai blând, poate fi pusă pe noptieră, pentru a doua seară.)
Ghilimele salvatoare
Cerinţa nr. 4: „Transcrie două cuvinte care conţin diftong din secvenţa Şi mai terminaţi odată cu dădăceala şi cu pretenţiile astea. (Intră în apartamentul lui, trântind violent uşa.)” e derutantă. Nefiind marcată prin ghilimele (prima parte, Şi mai […] astea, era scrisă cu italice, dar secvenţa dintre paranteze – Intră […] uşa –, cu litere drepte, normale), unii candidaţi au aplicat cerinţa doar la enunţul de până la paranteze. „Victimele” au scris că cei doi diftongi se află în cuvintele „mai” (corect; aĭ, diftong descendent) şi „dădăceala” (incorect: e de după c este literă ajutătoare) sau chiar în „pretenţiile” (ii ilustrează un hiat, nu un diftong, chiar dacă unii vorbitori rostesc cuvântul în patru silabe, în loc de cinci).
Of, virgulele…
Angajaţii Centrului Naţional de Evaluare şi Acreditare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale puteau corecta tacit textul preluat de pe internet.
a) Absenţa celei de-a doua virgule
Un complement circumstanţial de mod/instrumental explicativ este anunţat de o virgulă căreia i s-a furat perechea: „tradusă integral, cu talent, duioşie şi multă dragoste[,] de Gabriela-Monica Rusu”. Variante: „tradusă integral cu talent […]” (eliminarea caracterului explicativ duce la inutilitatea perechii de virgule) sau „tradusă integral – cu talent […] dragoste – de Gabriela”.
b) Virgulă greşită
„Cel dintâi care a descoperit acest lucru a fost, nici mai mult nici mai puţin decât preşedintele” (virgula putea fi mutată după cuvântul „mult”).
c) Virgule greşite: „care rămâne, totuşi, inegalabilă” („Conjuncţiile însă, deci şi adverbul totuşi, aşezate în interiorul unei propoziţii, nu se despart prin virgulă” – IOOPv”).
