Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău au destructurat o grupare infracţională specializată în şantaj, camătă, trafic de persoane şi minori.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău au efectuat, la data de 15 decembrie a.c., 6 percheziţii domiciliare în municipiul Bacău, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de asociere în grup infracţional organizat, şantaj, camătă şi trafic de persoane şi minori.
Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie-decembrie a.c., liderul grupării şi fratele său ar fi împrumutat cu bani mai multe persoane. În momentul înmânării sumelor către părţile vătămate, erau încheiate contracte de împrumut olografe, în care era trecută dobânda percepută, sumele de restituit devenind astfel foarte mari.
Alţi doi membri ai grupării ar fi preluat banii de la datornici şi ar fi ţinut evidenţa celor împrumutaţi.
De asemenea, alte două persoane din cadrul grupării ar fi acţionat prin violenţă şi ameninţări asupra datornicilor, având şi rolul de a identifica noi victime şi de a le induce acestora o stare de temere cu privire la intergritatea lor fizică.
Din investigaţiile derulate în acestă cauză a rezultat că o parte din tinerele care au luat bani cu împrumut de la membrii grupării ar fi fost ameninţate şi traficate în scopul exploatării sexuale, pentru a-şi achita datoria ce le era imputată.
6 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- S.T. Bacău, pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. –S.T. Bacău au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore faţă de două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de asociere în grup infracţional organizat, şantaj, camătă şi trafic de persoane. Față de cele două persoane, magistrații Tribunalului Bacău au dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi DIPI. Acţiunea a beneficiat de sprijinul G.M.J. Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.