La data de 06.06.2019 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii de combatere a criminalității organizate au efectuat, simultan cu omologii englezi, un număr de 22 de percheziții domiciliare, 6 în România, pe raza județelor Bacău și Constanța, și 16 în Marea Britanie, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la sisteme informatice, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și spălare de bani.
Activităţile au fost integrate acțiunii comune executate în parteneriat cu autorităţile judiciare competente britanice (British Transport Police), în executarea unui Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, în baza căruia au fost efectuate simultan mai multe activități procedurale pe teritoriul ambelor state. Obiectivul echipei comune de anchetă (Joint Investigation Team) fiind acela de a obține și de a face schimb de informații și probe și de a folosi probele adunate în scopul urmăririi penale, indisponibilizării si confiscării produselor infracțiunii în România și / sau în Regatul Unit.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada octombrie 2017 – mai 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat din cetățeni români și străini, care au acționat în mod coordonat, în ceea privește contrafacerea instrumentelor electronice de călătorie.
S-a reținut faptul că membrii grupării au deținut dispozitive și programe informatice, cu ajutorul cărora prin copierea datelor electronice înscrise pe banda magnetică a instrumentelor electronice de călătorie pentru transport public pe rețeaua de căi ferate și metrou în Londra, U.K., și prin rescrierea acelorași date cu ajutorul programelor și echipamentelor informatice au reușit multiplicarea în mod fraudulos a acestora, în scopul obținerii unor importante sume de bani.
În urma cercetărilor efectuate în cauză precum și din actele de urmărire penală s-a stabilit că membrii grupării au organizat și dezvoltat într-un alt palier o rețea de distribuție a instrumentelor electronice de călătorie pentru transport public pe rețeaua de căi ferate și metrou în Londra, U.K., urmărind punerea în circulație a unui număr cât mai mare de astfel de instrumente de plată, în scopul obținerii de profituri mari.
O parte din banii astfel obținuți au fost transferați în România prin diverse servicii bancare, dar si prin intermediul unor persoane de încredere care s-au deplasat din Londra, U.K., în România. Cu aceste sume de bani membrii grupării au achiziționat, plătind cu numerer, în România mai multe bunuri mobile și imobile.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare din țara noastră, au fost ridicate sume de bani, o persoană fiind condusă la audieri.
Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust.
La acțiune a participat și un reprezentant Europol.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.
Acţiunea din România a fost efectuată cu sprijinul Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, polițiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public din cadrul Poliției Capitalei și cadrelor de jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.