Piața de gross nu duce lipsă de marfă, de sezon. Acolo nu se merge cu sacul după banane, nuci de cocos sau ananas. Vin producători cu mașini mari, mai ales din zona de Dobrogei, Ialomiței, unde terenurile sunt mai bine irigate, să-și vândă produsele la noi. Pe un preț mai bun pentru ei, acceptabil și pentru consumatorii băcăuani. Dorm nopțile cum își aștern, păzindu-și munca, în speranța că va veni un angrosist, distribuitor mai departe în zonă, să le cumpere toată marfa. Într-o economie de piață funcțională, când oferta crește, firesc ar fi ca prețurile să scadă, până la acea linie roșie care te scoate din profit. Concurența marilor magazine modifică regula jocului, în detrimentul producătorilor autohtoni. Degeaba ai marfă de calitate, la un preț echitabil, dacă cel care o preia, până la prețul de vânzare cu amănuntul, trebuie să își ia și el un comsion. În batista înodată cu grijă, ascunsă la sân, leuțul nostru se topește ca ceara ținută la căldură. De unde mai mult?
La intrarea în târgul amenajat pe malul Bistriței, la vre0 300 m de Podul cu Lanțuri, spre Buhuși, pe post de barieră, și-a amenajat standul cu pepeni Marcel Mitru, din Cudac. Cu mulți ani de experiență în spate, este cunoscut de majoritatea producătorilor, dar și de micii comercianți, care aprovizionează aprozarele din cartiere, unde se mai vinde și pe condicuță: „Anul ăsta am pus 3 hectare cu pepeni. Acum nu se mai pun cheltuielile. Mult! Să văd dacă le scot? Am cultivat din ăștia verzi, Pată neagră și Sorient. Merg mai bine la solul nostru. Ăștia galbeni sunt din soiul Raimond. Cu cât dau kilogramul? Păi te dai după om. La angro cu 2,5/ 2,3 lei, în funcție și de cât cumpără. Am 27 de ani de când mă ocup cu asta. Am vândut și în Piața Centrală. Parcă e mai greu acuma, nu are lumea bani.” La nici 20 de metri mai departe, din remorca unui tir tras la umbra unor arini, doamna Gabriela vinde la 1,5 lei, pepeni din soiul Livia, aduși tocmai din Ialomița. Are clienți, nu timp de vorbă. Mai hâtri și puși pe a face haz de necaz, așezați la umbra altei mașini pline cu harbuji, pe niște scăunele improvizate, trei agricultori, rumeniți de soare, așteaptă cumpărători. Sunt din Galați. Prețul este același. Încearcă să țină la el. Din vorbă-n vorbă, la modul serios, sunt mari probleme: „Am investit mult. N-a plouat, a trebuit să băgăm apă, pompele consumă benzină… Nu ne scoatem banii. Am pus din ăștia, de-ai noștri, Clisu de baltă, Baraka, Baroneasa, Dobonta… Ponta, cum i-o mai zice (că și surdul dacă nu aude, tot le mai potrivește, n.a.), cel mai delicios. Aia mici și îndesați, care trag greu la cântar în magazinele mari din oraș, nu-s curați. Bagă în ei de toate. Fier, magneziu, cupru, să fie la greutate. Rămân dinții în el. Ați văzut vre-o etichetă? La noi cresc natural… și-s buni!”
Între cei trei, vecini din zona nu neapărat de origine, că sunt și băcăuani măritați, suprafețele cultivate diferă. Nu numele lor este important, ci situația în care întreaga comunitate de producători de acolo se află: „Eu am plantat 3 ha, tu 5… el 8! El stă mai rău. Are gaură. Trebuie să vândă! Zona Bacăului e cea mai bună pentru noi, la pepeni. Până în București nu-ți scoți nici motorina.” Nici vântul nu adie. Mai e mult până la amiază. „El”, cel cu 8 ha, vine spre mine. Ține la șagă sau caută gâlceavă? Privind spre intrare, de unde în loc să vină măcar o Dacie papuc, pedalează mocănește doi bicicliști. E vizibil dezamăgit:„ N-aveți bani mai mulți? Să-mi dați împrumut? Cu camătă! Ce, banca nu dă la fel? Dar nu mai dă! Am datorii la casă. Fac împrumut cu buletinul! Ne promite ministrul despăgubiri. Credeți că vom vedea ceva?”.
În Piața de gross vin și alți producători. Sunt două sectoare distincte, unul rezervat societăților comerciale și altul producătorilor agricoli. Indiferent unde te oprești, prețurile sunt mai mari decât cele din anii trecuți.
După atâta muncă în zadar, marfă stricată rămasă pe câmp și bulion cu 2% roșii, importat, pe raft în magazin, mulți producători se gândesc să renunțe. Cred că nu o vor face. Dar vor reduce suprafețele cultivate. Cine va avea de câștigat?
