Ivona Lucan: Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.
Ilinca Istrate: Eu m-am oprit aici de la a doua chemare, deoarece acum doi ani am fost chemată să dau casting pentru angajare. L-am luat dar nu mă simțeam pregătită să lucrez într-o instituție de stat, voiam să mai experimentez în zona teatrului independent. Anul acesta, intuiția mi-a spus că e musai să răspund la cea de-a doua strigare.
Care a fost sau este cel mai îndrăgit/nesuferit rol din experiența ta de student și de proaspăt actor?
Deocamdată și pentru multă vreme, cel mai îndrăgit rol rămâne cel din Râzi, Paiață! (proiect independent), pentru că acolo nu joc un rol și nici o mască, ci mă arăt pe mine. În cadrul Teatrul Municipal „Bacovia”, îmi place să joc în spectacolul Hainele cele noi ale împăratului, în regia domnului Ciprian Huțanu – acolo sunt ajutorul de mânuire al Andreei Dominte la Împărăteasă. Nu este deloc ușor, mai ales pentru colega mea, din cauză că, păpușa este foarte grea. Însă ceea ce-mi provoacă plăcere este faptul că, deși mă chinui, am impresia mereu că îmi sparg imaginea comodă cu care m-am tot obișnuit. Nu cred să fi avut un rol nesuferit, ci mai degrabă să joc în montări rămase mult prea în urmă față de epoca în care trăim.
Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
Pentru mine nu-mi doresc nimic, însă pentru Trupa de Păpușari simt nevoia unui restart spiritual, de o redecoperire și de o vindecare a rănilor. Numai așa am putea să privim dincolo de obiect, adică să ajungem la o formă de actualitate a teatrului de animație.
Ivona Lucan,
Secretar Literar Teatrul Municipal „Bacovia”