25 noiembrie 2024

- interviu cu Rodica Ambrosie, primarul comunei

„Pentru locuitorii din Filipeni, prioritatea zero e drumul județean”

– Sunteți una dintre cele șase femei primar ale PSD. Pe lângă acest fapt, sunteți recent intrată în administrație. Bănuiesc că nu v-a fost deloc ușor.

– Eu am fost funcționar bancar și sunt, într-adevăr, la primul mandat, dar înainte de a candida am lucrat doi ani în Primăria Filipeni, iar soțul meu e profesor aici, prin urmare cunoașteam problemele cu care se confruntă comunitatea. Nu mă așteptam să fie ușor, știam că obstacolele sunt inerente deoarece trăim într-un regim democratic și există Opoziție. Dincolo de acest aspect, am avut scopuri bine definite și am reușit să pornesc lucrurile.



– Cu ce ați început?

– În primul rând, am încercat și am reușit să schimb puțin atitudinea, făcând apel la ordine, conviețuire pașnică și respect. Și vă voi da un exemplu. La noi, cele mai multe conflicte sunt legate de retrocedarea pământului deoarece nu e făcută cadastrarea. Am reușit să-i conving pe oameni că probleme trebuie rezolvate amiabil și, chiar dacă mai sunt dispute, în 90 la sută din cazuri acestea se rezolvă pașnic. O altă problemă o reprezintă infrastructura. Am obținut, prin RA Apele Române, 2.000 mc de balast după ce, din cauza ploilor din toamna trecută, anumite porțiuni de drum s-au surpat. Am beneficiat și de sprijinul Consiliului Județean (CJ). A fost un pas mic, dar am adus drumurile într-o stare bună, astfel încât să se poată circula în iarna 2016-2017. Prioritatea zero pentru locuitorii din Filipeni este, însă, drumul județean (DJ) 241 B, Pădureni-Godovana, care arată ca în Evul Mediu. Totul gravitează în jurul acestei investiții. Sunt 35 de kilometri de la Filipeni la Bacău pe traseul Godovana-Mărăști-Fruntești-Pădureni, dar se ocolește pe la Izvoru Berheciului, ceea ce înseamnă încă 15 km.

De la izolare la „vestea cea bună”

– Nu cumva faptul că se preferă celălalt traseu e una dintre cauzele izolării comunei Filipeni?

– E cauza principală a izolării, dar am o veste bună pentru cetățenii noștri. În ultima ședință, CJ Bacău a aprobat modernizarea DJ 241 B și a depus la Ministerul Dezvoltării cererea de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru acest an. Eu cred în șansa comunei de a avea un drum demn de secolul XXI. Oamenii și-au pus speranța în mine și trebuie ca speranța lor să devină realitate. N-aș vrea să-i dezamăgesc.

– S-au primit multe sesizări la „Deșteptarea” din cauza stării DJ 241 B. În afară de rezolvarea acestui neajuns major, ce v-ați mai propus?

– Toate obiectivele noii administrații sunt un răspuns la nevoile exprimate de oameni. Prin urmare, vrem să modernizăm drumurile comunale și am depus deja proiecte pe PNDL, vrem să reabilităm dispensarul, care funcționează într-o clădire din anii ’70, să construim poduri și podețe, tot prin PNDL, și o școală în satul Valea Boțului. Vom începe reabilitarea a 4,5 km de drum pentru care contractul de finanțare e semnat. Și serviciile sociale trebuie îmbunătățite. Cum spuneam, am plecat de la nevoile concrete ale comunității. Se dorește înființarea unui centru de zi pentru vârstnici și a unui serviciu de îngrijire la domiciliu, majoritatea locuitorilor, peste 60 la sută, fiind pensionari retrași la țară, care au nevoie de sprijin. Avem bătrâni singuri care sunt în stare să se miște prin curte dar nu pot să se aprovizioneze, să-și cumpere medicamente sau să taie lemne. S-au deschis liniile de finanțare și am vrea să depunem un proiect prin POR, într-un parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Dacă vom reuși și va merge bine, vom face și un proiect mai mic pe POCU, pentru pregătirea angajaților și autorizarea serviciului social.

„În multe privințe, acum dăm startul”

– Comuna Filipeni nu are un serviciu social autorizat?

– Din păcate, nu are. În multe privințe, acum dăm startul. Totuși, s-a mai făcut câte ceva. Există un centru de zi pentru copii, realizat în mandatul trecut în parteneriat cu Asociația „Favor”, care este binevenit. Sunt multe solicitări și vrem să mai deschidem un centru after-school în satul Filipeni. Tot în Filipeni vrem să construim o școală nouă. Cea veche, din paiantă, nu mai poate fi autorizată de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.

– Vorbeați despre izolarea comunei Filipeni. Se reflectă această izolare și în viața culturală? Există dorințe nesatisfăcute în această zonă?

– Da, există dorințe, comunitatea simte nevoia și solicită activități. Dacă în sat sună clopote, oamenii vor să mai sune și trâmbițe. Își doresc, mai ales, spectacole de folclor. Începând din 2014, când am venit în Filipeni, am fost promotorul înființării ansamblului vocal „Brâulețul”, iar acum suntem pe cale de a încheia un parteneriat cu un ansamblu profesionist. Anul trecut, în august, s-a organizat, pentru prima oară, Ziua Comunei și pot spune că și participarea, și ecoul au fost peste așteptări. Mulți dintre cei plecați, oameni de afaceri, directori de instituții, profesori, ne-au anunțat că vor veni la a II-a ediție și, mai mult, ne vor sprijini în organizare.

De Paște, răcitură de cocoș și ouă vopsite cu sfeclă

– Suntem încă într-o perioadă specială a anului, cea a sărbătorilor pascale. Care sunt tradițiile de Paște în această zonă?

– Sunt asemănătoare cu cele păstrate în toată Moldova. La fel ca în fiecare an, și acum Primăria și fiecare familie în parte și-au primenit casa, astfel încât să fie demnă de primirea preotului. S-au făcut pregătiri pentru masa de Paște, de la vopsitul ouălor până la coptul cozonacilor. Firește, pasca e nelipsită. Pentru vopsitul ouălor, cei de aici folosesc felii de sfeclă și coji de ceapă roșie, adunate din timp, iar pentru decorare, floricele și frunzulițe. Bineînțeles, că în această perioadă nu lipsește nici friptura de miel pentru că așa cer tradiția și semnificația. Alături de borș, friptură, drob, tradițională este răcitura de cocoș. În săptămâna mare oamenii au mers la Denii, s-au spovedit, s-au împărtășit, apoi au participat la slujba de Înviere și au adus lumina acasă. Pe vremuri, era tradiționalul „Bal de Paște”, care se ținea în căminul cultural. După Revoluție, căminul, care funcționa într-o școală foarte veche, s-a autodemolat. Acum nu mai există nici cămin cultural, nici linii de finanțare pentru a construi unul nou. Toate activitățile de Paște se desfășoară în aer liber, dacă vremea e frumoasă. A doua zi de Paște, copiii din corul „Brâulețul” cântă în curtea bisericii. Ansamblul vocal e coordonat de preotul Ionuț Avram din Mărăști și de un instructor voluntar. Așa ne-am gândit noi, că e bine să facem o triadă Biserică-Școală-Primărie, pentru a-i mai scoate pe copii în lume și a-i ajuta să aibă mai multă încredere în ei, să trăiască în bucurie și, participând la excursii, spectacole și alte activități extrașcolare, să se integreze mai bine în comunitate. Mă preocupă soarta copiilor pentru că ei sunt cetățenii de mâine ai comunei și cum vom ști să-i sprijinim și să-i formăm așa îi vom avea.

„Cred în șansa comunei de a avea un drum demn de secolul XXI. Oamenii și-au pus speranța în mine și trebuie ca speranța lor să devină realitate. N-aș vrea să-i dezamăgesc.”

FILIPENI 
 Filipeni este o comună în județul Bacău, formată din satele 
Bălaia, Brad, Filipeni (reședința), Fruntești, Mărăști, 
Pădureni, Slobozia și Valea Boțului. 
Conform recensământului efectuat în 2011, populația de aici 
se ridică la 2.286 de locuitori. Singurul obiectiv din comună 
inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca 
monument de interes local este biserica de lemn 
„Adormirea Maicii Domnului” din satul Mărăști, datând din 
1808 și refăcută în 1900 și în 1921, biserică ce este 
clasificată ca monument de arhitectură.


spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014