25 noiembrie 2024

Pentru depășirea ”crizei gunoiului”

 Disputele  legate de problema  crizei  gunoiului menajer la Onești  au fost  pe moment depășite,  odată cu  desfășurarea ședinței Consiliului Local, în ziua de 30 ianuarie. În dorința de a debloca situația creată la nivel județean dar  și pentru a nu se mai reproșa Oneștiului că are  datorii istorice în privința salubrității,  primarul Nicolae Gnatiuc a inițiat un proiect de hotărâre pentru acordarea unei subvenții de la bugetul local al municipiului pentru finanțarea serviciului public de salubrizare.

”La inițierea  acestui  serviciu public  municipiul Onești și-a asumat 36 000 locuitori. Ulterior, prin semnarea declarației  pe proprie răspundere, sunt 27 000 de locuitori și astfel figurăm cu  o diferență  de  plată pentru 9 000 persoane. Datoria aceasta ni se datorează, pentru că unii în loc să declare  că  au patru membri în familie au declarat doar doi, alții tot la fel. Astfel a ieșit diferența  pe care o achităm de la bugetul local”, a menționat primarul Oneștiului Nicolae Gnatiuc.



El a declarat că ”Unitatea Administrativ Teritorială Onești demarează acțiunea de efectuare a plăților solicitate către ADIS Bacău și sperăm într-o deblocare rapidă  a crizei deșeurilor”. Este de remarcat faptul că la dezbaterea acestui proiect de hotărâre primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc a făcut cunoscut faptul că ”adunate notele de cântar din anii 2017 și 2018 ale mașinilor  ce au transportat din Onești gunoiul menajer la Bacău,  se  certifică un lucru – întreaga cantitate de gunoi a fost generată de 36 000 de persoane!” Un alt  proiect  de hotărâre ce  a fost aprobat de către consilierii locali  la această ședință ordinară a vizat taxa de salubritate pentru persoanele fizice din municipiul Onești.

Astfel, a fost aprobată subvenționarea  de la bugetul local a taxei de salubritate pentru persoanele fizice. ”Aceasta a fost redusă la cuantumul de  10.50 lei / lună, de la 14.27 lei / lună, cum fusese aprobată în luna decembrie  2018. Această hotărâre va intra în vigoare de la 1 februarie, astfel că pentru luna ianuarie 2019 taxa  rămâne la vechiul cuantum”, a menționat Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești evidențiind faptul că  persoanele care  au achitat în avans taxa de salubritate  în valoare de 14.27 lei / lună se pot adresa în scris serviciului de taxe și impozite al Primăriei Onești pentru compensarea sumelor plătite cu alte obligații  fiscale datorate bugetului local.     



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014