Începutul de an școlar poate fi asociat oricând cu o continuă provocare. An de an, directorii unităților de învățământ și autoritățile locale duc o luptă continuă cu bugetul alocat reparațiilor, igienizării sau dotărilor.
Anul acesta, dinspre Primăria Bacău vin vești bune pentru 23 unități de învățământ. Acestea vor beneficia de sprijinul financiar al municipalității, pentru dotarea și modernizarea sălilor în care vor învăța elevii de clasă pregătitoare. Investițiile, atât cât s-a putut, sunt binevenite.
Îmi aduc aminte cu plăcere de prima zi de școală a copilului meu, de bucuria întipărită pe chipul lui atunci când a pășit în clasa pregătitoare, într-o sală de clasă luminoasă, aerisită, cu mobilier nou și dotările aferente.
Numai că minunea n-a durat decât un an, pentru că din clasa I, copiii au fost mutați în altă sală (nerenovată) pe principiul că sala de curs în care au făcut primii pași în tainele scrierii și citirii era destinată doar copiilor de clasa zero. Așa că după ce s-au îmbătat cu apă rece, părinții au fost treziți brusc la realitate atunci când li s-a propus să renoveze cu forțe proprii noua sală de clasă. Zis și făcut! Cine nu a avut banii necesari cotizării s-a oferit să muncească voluntar la renovare.
Evident, toată munca aceasta era în folosul copiilor noștri! Apoi a început vânătoarea de oferte pentru bănci, scaune, calculator, dulapuri, cuiere etc. Nu cred că este părinte care să nu se fi confruntat cu astfel de situații. Ai, n-ai, trebuie să dai! Indiferent cât de tare te deranjează astfel de practici și oricât de tare ai susține că învățământul este gratuit, bunul simț te va împiedica de fiecare dată să nu dai curs solicitărilor.
Pe de o parte, situația este de înțeles. Puținii bani pe care îi primesc școlile pentru igienizarea de vară sunt insuficienți. Școala nu are venituri proprii, iar salvarea rămâne tot la părinți. De câțiva ani, asociațiile de părinți susțin actul didactic la capitolul dotări, iar primăria ajută și ea cu ce poate…
