In vreme ce Guvernul desface sampania trâmbitând o crestere economica fara precedent fluturând hartiile cu indicatorii macroeconomici, românul de rând bate marunt din buze si se intreaba ce o mai fi fumat de data asta ministrii, pentru ca in buzunarele sale fluiera, in continuare alizeul.
Tehnic, ni se explica faptul ca in anumite statistici, treburile stau mai bine: s-a produs mai mult, firmele au incasat mai mult si asa mai departe. Ceea ce nu spune nimeni este ca diferenta aceasta nu se regaseste nici in bugetul de stat si nici in buzunarele românilor; desi, aparent, au produs mai mult, românii nu au incasat salarii mai mari si, deci, nu au bagat bani mai multi in economie sub forma cumparaturilor.
Explicatia este ca diferenta s-a evaporat in tarile-mama ale corporatiilor. Economia româneasca nu mai are foarte multe firme autohtone; dominata de corporatii multinationale, industria româneasca nu mai produce plus-valoare pentru tara, ci o transfera peste hotare.
Profitul fiind exportat, in tara ar ramâne doar salariile platite angajatilor; or, acestea sunt tinute la niveluri extrem de mici iar noua legislatie a muncii permite angajatorului sa jongleze cum doreste cu salariatii.
Rezultatul este ca, o crestere a productivitatii salariatului nu se reflecta si asupra salariului acestuia decat intr-o proportie foarte mica; la scara macro, asta inseamna ca o crestere a productiei unei companii va determina o crestere a profitului intr-o masura mult mai mare decât cresterea salariilor.
Reformulând, inseamna ca profitul in România creste pe seama salariilor, fortând un salariat sa presteze munca a doi oameni pentru doar jumatate de leafa.
Iar in acest timp, politicienii inca mai cred ca solutia pentru iesirea din criza este sa acorde cât mai multe facilitati unor investitori straini care sa plateasca angajatilor salariul minim pe economie iar profitul sa fie repatriat prin diferite metode „ingineresti”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
