– o delegație impresionantă de la Ministerul Educației Naționale, condusă de ministrul Liviu Pop, a ajuns, marți, în Bacău, pentru o întâlnire de lucru cu directorii din învățământul preuniversitar
– am fost orașul care a găzduit această consfătuire și pentru inspectoratele școlare din toată zona Moldovei și nu numai, reprezentată de inspectorii școlari generali din 9 județe
Sala de conferințe a Hotelului Dumbrava a fost ieri neîncăpătoare pentru o întâlnire de lucru, în premieră, între o delegație de la Ministerul Educației, condusă personal de ministrul Liviu Pop, și directorii de unități de învățământ preuniversitar. Au participat inclusiv inspectorii școlari generali din toată zona Moldovei și nu numai, din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui, Vrancea, Brașov, Covasna și Harghita.
Din partea Ministerului Educației, pe lângă ministrul Liviu Pop, au fost prezenți Corina Marin, director general la Direcția Generală Management Preuniversitar, Valentin Popescu, director general la Direcția Management Strategic și Politici Publice, Laura Gunesch, consilier al Secretarului de Stat pentru Învățământul Preuniversitar, Maria Nistor, director general la Editura Didactică și Pedagogică. Întâlnirea a fost una programată, ce face parte dintr-un șir de dezbateri naționale pe care ministrul Pop și l-a stabilit în toată țara. A ajuns și în Bacău, după ce zilele trecute a fost la Constanța și Tg. Jiu, iar de aici va pleca la Cluj. Județul nostru a fost reprezentat la această reuniune de directori de școli, licee și colegii din municipiul Bacău, dar și din mediul rural și din alte orașe.
Despre ce s-a vorbit
Subiectele supuse dezbaterii, în cele trei ore de discuții, au vizat propunerile de planuri-cadru pentru învățământul liceal (filiera teoretică), care în prezent este în dezbatere publică pe trei variante, revizuirea planurilor-cadru și a programelor școlare pentru învățământul primar, metodologia de înscriere în învățământul primar, metodologia privind finanțarea per elev, modul de evaluare a inspectorilor școlari generali/adjuncți și a directorilor de școli (o discuție deschisă mai ales pe anumite anomalii de schimbare de lege privind unele incompatibilități pe funcție), constituirea pachetelor de resurse educaționale deschise și stimularea participării cadrelor didactice la elaborarea noilor manuale școlare.
ISJ Bacău, primul pe țară la constituirea pachetelor de resurse educaționale deschise
În ceea ce privește constituirea de pachete de resurse educaționale deschise, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a primit felicitările ministrului Liviu Pop pentru faptul că se situează pe primul loc în țară la numărul de pachete deja constituite, prezente pe site-ul instituției, cu criterii foarte bine stabilite de selecție în concordanță cu programa școlară și care deja sunt folosite de profesori la clasă. „Sunteți inspectoratul care are cele mai multe astfel de pachete. 1.200 de pachete abia dacă s-au propus la nivelul întregii țări, iar aici aveți deja 1.200 de pachete funcționale. Felicitări sincere pentru munca depusă!”, a declarat în fața întregii audiențe ministrul Liviu Pop, nu înainte de a verifica personal, prin sondaj, funcționalitatea acestor pachete pe site-ul ISJ Bacău.
Probleme ridicate de cei prezenți
Au profitat de prezența ministrului Educației în Bacău, iar cei prezenți au ridicat în discuție și mai multe probleme cu care se confruntă în activitatea didactică.
Au vorbit directori de colegii tehnice, de școli din mediul rural, de licee postliceale, dar și din școli gimnaziale despre statutul elevilor, abia implementat, despre înscrierile la examanele naționale, costul standard per elev care ar trebui diferențiat pe anumite criterii, modul de acordare a gradațiilor de merit, plata concediilor medicale care dezechilibrează bugetul stabilit la început de an calendaristic în finanțare, comasarea de clase, școlarizarea elevilor pe diferite calificări și specializări în aceeași clasă, programa școlară de la clasele primare, siguranța în școli (lipsa paznicilor și autorizările impuse de legislația Inspectoratului pentru Situații de Urgență), lipsa asistenților medicali școlari, schimbarea calendarului de înscriere la clasa pregătitoare în perioada în care se lucrează la rețeaua școlară și la planurile de școlarizare, programe pentru specializările din liceele vocaționale, încadrarea în grilele de salarizare, modificarea sporului de izolare (de rural), plata dobânzilor la hotărârile judecătorești câștigate în instanță și altele, probleme asupra cărora vom reveni în edițiile noastre viitoare.
„În cele 6-7 luni de mandat, am reușit să aduc școala mai aproape de Ministerul Educației, plecând de la realitățile din teren. Iar aceste întâlniri au tocmai acest scop, pentru a căuta soluții la problemele din sistemul de învățământ, mult mai aplicate, prin tehnologia pe care trebuie să o folosim cu toții, pentru o comunicare mult mai bună. Trebuie să limităm birocrația din sistem, să aducem mai aproape tehnica de calcul, să lucrăm împreună la programele de formare, la planurile cadru, la manualele școlare, vrem să introducem biblioteci virtuale, să schimbăm Legea Educației, să găsim soluții pentru a avea salarii diferențiate. În luna martie vor crește salariile cu 20 la sută, vor începe să se distribuie, tot în martie, și voucherele de vacanță, în decembrie va mai fi o nouă creștere de salarii de 10 la sută. Aveți curajul să conștientizați că fiecare dintre dumneavoastră este un ministru al Educației, așa că împreună putem găsi soluții pentru rezolvarea problemelor din sistem.”
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop
Astăzi, la ISJ Bacău, de la ora 10.00, aceeași delegație de la Ministerul Educației va participa, împreună cu parlamentarii băcăuani și mai mulți primari din județ, la semnarea unor contracte de finanțare pentru construirea a 6 unități de învățământ, noi proiecte pe care le vom prezenta în zilele următoare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.