Pentru că sindicatele au anunțat că nu mai vor să execute misiunile de controlare a persoanelor carantinate întrucât acest gen de activitate nu este trecut în atribuțiunile polițiștilor, autoritățile au decis să-i pună pe pompieri să facă acest lucru, deși aceștia nu au dreptul să legitimeze persoanele.
„După ce au văzut că polițiștii și-au studiat atent fișa postului și au constatat că nu au atribuții pe linia verificării persoanelor față de care s-a luat măsură carantinării/izolării, s-a instalat panica în MAI.
Rezolvarea însă a venit repede. Cei doi secretari de stat le-au impus, în mod ilegal, pompierilor să desfășoare activitățile de verificare a persoanelor carantinate”, se arată într-o postare a sindicatului Europol.
Cei de la Europol – Sindicatul Polițiștilor Europeni – spun ca pompierii nu au dreptul de a legitima persoane și vor sfârși prin a fi umiliți de orice carantinat care cunoaște legea și știe că doar în fața polițiștilor și jandarmilor are obligația de a se legitima.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.