8 noiembrie 2024

Pentru agricultori, zăpada căzută e mană cerească

Ninsorile mai abundente din ultimul timp și precipitațiile mixte care se anunță deja și pentru zilele următoare dau mai mult optimism fermierilor. Anul trecut a avut mai multe perioade de secetă, iar lipsa precipitațiilor din toamnă a făcut terenurile agricole tari ca betonul. Agricultorii sunt mulțumițiși încă ar mai vrea ceva apă, sub orice formă, pe terenurile lor. Zăpada deja căzută este, însă, o adevărată mană cerească.

„A nins și e bine, ne-a declarat Petrișor Olteanu, fermier care lucrează pământul în comuna Răcăciuni. Câmpul e acoperit cu destulă zăpadă. În toamnă am semănat, iar ce a răsărit a răsărit, cu toată seceta care a fost. Culturile au răsărit parțial și sperăm ca această pătură de zăpadă să le facă bine. Vom avea o pierdere de 10-20%, dar restul culturilor vor rămâne, să ne asigure că nu am muncit degeaba. Oricum, la noi a nins binișor și mult mai bine ca în alte ierni. Și nu a fost viscolul atât de tare să spulbere mult zăpada. Am avut zăpadă de peste 60-70 cm”.



De nins a nins bine în tot județul, dar vântul puternic a lăsat unele suprafețe neacoperite, mai ales în zona din est. Daniel Ciobanu, fermier în Dămienești, președintele Asociației Județene a Producătorilor Agricoli și vicepreședinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), ne spune că asemenea situații sunt și la Dămienești. „Sunt zone în care se vede arătura, pentru că nu a nins atât de mult ca în altă parte – ne-a spus fermierul. Zăpada acoperă un pic grâul și rapița. A nins și la noi, dar vântul puternic a spulberat zăpada. Mai multă zăpadă este spre zona de munte. Pe la Moinești-Tescani a nins suficient, îmi spunea inginerul Viorel Ilaș. În general e bine cum e, pentru că nu e secetă. Nu știm ce perioade de ger și îngheț mai vin, iar un pic de zăpadă face bine. Și așa ne-a prins, recent, un frig de minus 15 grade Celsius cu suprafețele cultivate dezvelite”.

Culturi înfrățite, înrădăcinate și călite complet

De ce iubesc agricultorii zăpada? Specialiștii spun că pentru a face față rigorilor iernii cerealele de toamnă trebuie să intre în anotimpul friguros înfrățite, înrădăcinate corespunzător și călite complet. Agricultorii, care cunosc termenii tehnici, sunt familiarizați cu aceste etape ale semănăturilor, respectiv înfrățirea, când, pe tulpiniță, la 2-3 cm în pământ, plantele formează un nod de înfrățire din care vor da și rădăcinile care vor hrăni planta până la recoltare, dar și lăstari denumiți „frați” care, dacă apar toamna, chiar și iarna sau în primele zile călduroase ale primăverii, vor face rod. Dacă acești frați apar târziu, pe la începutul verii, atunci nu vor face boabe, adică fac spic fără rod. Cât despre călire, acesta e un fenomen prin care plantele își măresc procentul de zahăr din sucul lor celular, ca un antigel, pentru a rezista la gerurile iernii.

Datorită rolului protector pe care îl are zăpada pentru culturile agricole, aceasta este întotdeauna binevenită și binecuvântată, de aceea agricultorii o așteaptă în fiecare iarnă, mai nerăbdători decât copiii care-și fac derdeluș pentru sănii.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014