5 noiembrie 2024

Pensionarii care locuiesc în străinătate trebuie să demonstreze că sunt în viață de doua ori pe an

Începând cu anul 2024, o categorie de pensionari români, în special cei care locuiesc în străinătate, sunt obligați să depună un certificat de viață de două ori pe an pentru a-și menține drepturile la pensie conform noii Legi a Pensiilor nr. 360/2023. Conform informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii, acest demers trebuie efectuat până la data de 31 martie și respectiv 30 septembrie a fiecărui an.

Conform noului act normativ, pensionarii nerezidenți au responsabilitatea de a transmite semestrial certificatul de viață către casa de pensii competente, însoțit de semnătura legalizată a beneficiarului în fața unei autorități competente din statul de domiciliu sau de ședere permanentă. Certificatul, emis în dublu exemplar și redactat în română și o limbă de circulație internațională, constituie dovada necesară pentru a continua primirea drepturilor cuvenite.



Obligația de a depune acest formular devine esențială, deoarece, conform legislației în vigoare, neîndeplinirea acestui demers la datele specificate poate duce la suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare. În cazul depunerii tardive, reluarea plăților se va efectua retroactiv de la data suspendării.

Scopul principal al acestui nou regim este prevenirea plăților necuvenite către beneficiarii nerezidenți, asigurând o verificare administrativă riguroasă. Certificatul de viață devine astfel instrumentul principal pentru a confirma prezența în viață a pensionarilor și pentru a evita orice situații neclare cu privire la drepturile de pensie.

În contextul acestei modificări legislative, se recomandă pensionarilor afectați să fie cu atenție la termenele limită stabilite pentru depunerea certificatelor de viață, asigurându-se astfel că drepturile lor nu vor fi afectate de suspendarea plăților pensiei.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri