Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău beneficiază, de anul trecut, de un compartiment de primiri urgențe modern, care se ridică la nivelul standardelor occidentale. Obiectivul, în valoare de 1,3 milioane de euro, a fost prins în bugetul Consiliului Județean (CJ) în mandatul lui Dragoș Benea, azi senator, și a fost deschis în mandatul lui Sorin Brașoveanu.
La inaugurarea Compartimentului Primiri Urgențe, medicii au lăudat efortul autorităților, dar au întrebat dacă și când se va investi și în celelalte compartimente, iar președintele CJ a promis că da, se va investi, mai mult, a precizat că Pediatria este o prioritate pentru CJ Bacău.După doar șapte luni, dorința medicilor se îndeplinește.
„Secția de Pediatrie va intra în reparații capitale începând din luna iunie a acestui an. Investiția va costa 1,5 milioane de euro și va fi finanțată din bugetul CJ Bacău.”
Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău
Pe lângă modernizarea secției, se va mai investi în ceva: înființarea Centrului de Reabilitare Neuromotorie pentru Copii, care va funcționa la ultimul etaj. Proiectul va fi realizat de Consiliul Județean, în parteneriat cu Primăria Bacău. Există speranțe ca aparatura să fie achiziționată cu sprijinul Ministerului Sănătății. Suma totală necesară asigurării dotărilor (instalații speciale și echipamente de recuperare) este de 900.000 de euro, arată Sorin Brașoveanu.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.