– lucrarea se realizează pe tronsonul Pasaj Ștefan Gușe-Oituz-statuia lui Ștefan cel Mare
Tranzitarea străzii Oituz, reprezintă o provocare atât pentru pietoni, cât și pentru conducătorii auto.
Zilele acestea, trotuarul din fața Școlii Gimnaziale „Al.I.Cuza” a fost decopertat de angajații unei firme din Târgu Mureș, care înlocuiește rețeaua de gaz metan, pe tronsonul Pasaj Ștefan Gușe-Oituz-statuia lui Ștefan cel Mare.
Lucrările au ajuns în dreptul unității de învățământ, iar șanțurile căscate și grămezile de nisip îngreunează traficul pietonal.
Precipitațiile din ultimele zile au antrenat pământul și nisipul rezultat din lucrări, iar mizeria îi obligă pe trecători să sară peste banda delimitatoare, ajungând pe carosabil, încurcând astfel circulația.
Conducătorii auto se trezesc frecvent cu pietonii chiar pe banda de circulație, pentru că oamenii încearcă să ocolească noroiul și bălțile care se întind în calea lor.
Trotuarul, știrbit pe lungimi considerabile de lipsa pavelelor scoase pentru introducerea noilor rețele, nu este nici el mai curat.
Copiii, grăbiți în drumul lor spre și de la școală, alunecă și cad în apa amestecată cu pământ.
Autoritățile locale spun că angajații firmei din Târgu Mureș încearcă să lucreze cât mai curat posibil.
Se spune că tronsoanele decopertate ziua sunt acoperite noaptea, după fixarea rețelei de gaz metan.
Se pare că lucrarea s-a impus a fi executată în regim de urgență, pentru că pe tronsonul amintit țeava era degradată și exista riscul producerii unor accidente cu urmări grave.
Inițial, lucrarea trebuia să se facă pe carosabil, însă, autoritățile locale au exclus această modalitate, recomandând subtraversarea și trecerea conductelor pe sub trotuar.
Termenul final al lucrării este luna ianuarie 2018, iar firma este obligată să refacă trotuarul după introducerea noii rețele.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.