Trecut-au praznicele, dar marea Sărbătoare tot înainte ne stă. Căci, murmurul Iordanului, tulburat de intrarea Domnului, ne dă de stire că se va apropia Învierea. Avem de a face cu un fel de crăpătură a nădejdii, care ne deschide cerul iubirii. O arătare și o vedere a Domnului. Nu întâmplător, Biserica vede în această cuprindere de celebrări – Nașterea Domnului, Punerea Numelui, Tăierea împrejur și Botezul în Iordan – un singur mare Praznic, numit Epifanie. Trăim pentru el…
Este importantă ziua de astăzi pentru înțelegerea tainică a faptului că pruncul Betleemului, devenit om în plinătatea vârstei, care acum se botează în apele Iordanului, care întotdeauna ne va putea trage de-a dreapta Tatălui, acolo unde ne este locul, are carne și oase. A călcat pământul, a văzut marea, a intrat în ea, a îmbrățișat pe cei ce plângeau, a iertat. Este Unul de-al nostru și Dumnezeu în aceeași vreme. Nu este o nălucă. El este în istorie. Sfinții Evangheliști, pentru a nu exista vreo urmă de îndoială asupra celor care s-au întâmplat, ne aduc înainte și coordonatele istorice ale evenimentului: În anul al XV-lea al domniei Cezarului Tiberius, pe când Ponțiu Pilat era guvernator în Iudeea, Irod era tetrarh în Galileea, Filip, fratele său, era tetrarh în Itureea și ținutul Trahonitidei și Lisanias, tetrarh în Abilena. Pe vremea arhiereilor Ana și Caiafa. (Evanghelia Sf. Luca, cap. 3). Realitatea existenței Sale este la fel de copleșitoare astăzi, ca și atunci. El, Fiul lui Dumnezeu, a venit să ridice păcatele lumii. O exprimă Ioan, numit Botezătorul, teribilul verișor îngeresc al tânărului bărbat ce răzbește istoria, singurul om pictat cu aripi în Biserică, Sfântul aflat la marginea dintre îngeri și oameni, care zărește cerurile deschizându-se, vede porumbelul și aude Glasul. De Bobotează, acest lucru se înfăptuiește: un om îngeresc se întâlnește cu Dumnezeu, pentru ca omul să poată deveni ca Dumnezeu. Iar taina Botezului nostru limpezește faptul că toți suntem invitați să primim pe Duhul Sfânt, murind și înviind.
Minunat se poate alătura acestui tablou Cuviosul Antipa de la Calapodești, mare trăitor duhovnicesc și sfânt călugăr, odrăslit în ținutul Bacăului veacului al XIX-lea, pustnicul care-și onorează chemarea prin post, priveghere și rugăciune, prăznuit cu inimă plină de bucurie pe 10 Ianuarie. Trecut-au sărbătorile!… Dar Sărbătoarea tot înainte ne stă.
Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar
