15 noiembrie 2024

Pe drumurile naționale din județ, se circulă în condiții de iarnă

Potrivit Instituției Prefetului Bacău, ca urmare a ninsorilor căzute în cursul nopții de 5 spre 6 ianuarie, pe drumurile naționale din județul Bacău, se circula în condiții de iarnă, mai ales în zonele unde au fost înregistrate precipitații sub formă de ninsoare, respectiv Slănic Moldova și Grigoreni. În aceste condiții, acolo unde a fost necesar, s-a acționat cu material antiderapant și utilaje pentru degajarea zăpezii.

„Potrivit informării meteorologice, vântul a slăbit în intensitate, iar temperaturile sunt cuprinse intre -2 și 0 grade.



Evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este monitorizată permanent, iar acţiunile de intervenţie pentru protecţia cetăţenilor aflaţi în nevoie şi asigurarea traficului în bune condiţii se vor desfăşura, după caz, de către instituţiile publice responsabile şi sub coordonarea prefectului Liviu Alexandru Miroşeanu”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014