„Domnu! Vă rog! Nu parcați aici. Mă joc și eu puțin cu copiii!” Un spațiu taman liber, în spatele unui aprozar, din zona cunoscută „Bartolo”. Două străzi, ca două ape care se unesc, cum este Bistrița și Siretul, după Ruși Ciutea, cumulând aluviuni. Aici, str. Republicii și str. Bicaz sunt barate de str. Chimiei. În spatele blocurilor a rămas o enclavă. Nu deranjează ochiul celor care ne tranzitează orașul. Nu ajungi acolo, cu mașina, decât respectând sensurile unice, și intuiești că poți face undeva, la dreapta. De pe str. Bicaz.
Mi-am cerut scuze persoanei care politicos m-a avertizat să nu parchez. Două gâgâlici, de vârsta grădiniței, făceau antrenament cu tăticul, în spatele blocului, provocând o buclucașă minge. În alandala de mașini staționate acolo, libere la soare, mai erau și alte locuri atipice unde puteai parca. Spațiu pentru ditamai locul de joacă? De unde? Un capăt de asfalt, de fapt carosabil, în spatele unei societăți comerciale. Când privești în jur, tot acest „zăvoi”, cu arbori maturi care trebuiesc protejați, având în mijloc empirica stație de colectare a gunoaielor, pare al nimănui.
Terenul a rămas nedesțelenit, ca acum 40 de ani, când s-au construit blocurile. Câțiva foști proprietari și-au revendicat proprietatea. Nu c-ar fi fost meritul lor, ci al strămoșilor. De atunci nu s-a mai făcut nimic. S-au asfaltat doar căile de acces. Cuiul lui Pepelea este chiar locul de selectare al gunoaielor, aflat în mijloc. Răspunde de el o instituție plătită din banii contribuabililor. De unde vrăjeala că se fac selectiv? Asta mai durează! Profitând de locul strategic, aflat în uz de atâția ani, Instituția Primăriei ar trebui să răspundă cetățenilor din zonă, de ce nu a luat nicio inițiativă? De ce acolo nu ar trebui amenajat un spațiu de joacă, cu spații verzi, ținând cont de gradul de poluare a celor trei străzi.
Există o școală și o grădiniță în apropiere. De ce nu s-ar construi și o parcare subterană, în locul unui mastodont din beton și oțel, care să le fure soarele, actualilor locatari? Proiectele arhitecților, în ceea ce presupune Planul de Urbanism General al orașului, trebuie să aibă ca scop interesul comunității. Locatarii blocurilor de aici au văzut, la vecini, că se poate. Primăria a investit în trei locuri de joacă apropiate, Electricienilor, Republicii și Aviatori. Parcelele proprietarilor nu aduc decât praf și tăblițe de atenționare, gen „spațiu privat”, ca loc de veci. Există și forma legală, de expropiere în interes public, firește, cu despăgubirile de rigoare.
Andrei Grigoraș Parnic, tânăr proprietar de apartament în zonă:
Trebuie oleacă dirijată treaba. Și pentru loc de joacă, și pentru parcare. Spațiu este. Sunt foarte mulți copii, aici în spatele blocurilor. Nu au unde să se joace. Trec mașini. Gunoiul se adună în mijloc. Știu că sunt niște bucăți de teren care nu sunt ale municipalității. Dar, până la urmă, trebuie să judece cineva? Nu putem continua așa! Spațiul să fie alocat corect. În interesul tutror. Dar cine să o facă? Zic și eu!”
Sunt dezvoltatori imobiliari care au vizat deja locul. Înclin să cred, că în lupta cu spațiul verde, tot betonul va câștiga. „Nene! Te rog nu parca! Vreau și eu să mă joc!”
