Ieri, in „Parcul cu pini” din municipiul Moinesti, incepand cu ora 17,00, a avut loc lansarea oficiala a candidatului Partidului Conservator (PC), inginerul Viorel Ilie, pentru fotoliul de primar al orasului. Atmosfera a fost una emotionanta, atat pentru Viorel Ilie, cat si pentru 24 de candidati ai Partidului Conservator pentru Consiliul Local. De altfel, trebuie precizat faptul ca la acest eveniment au fost prezenti si candidatii pentru functia de primar ai oraselor Darmanesti, Targu Ocna, Comanesti, dar si Onesti, chiar daca, oficial, pana la aceasta ora, acestia nu si-au anuntat candidaturile in localitatile din care provin. Cum era si firesc lansarea oficiala a candidaturii lui Viorel Ilie a fost sustinuta si de catre conducerea organizatiei PC Bacau, la eveniment fiind prezent presedintele acesteia, Constantin Avram, vicepresedintele organizatiei, dar si multi membri PC din zona. Desi Viorel Ilie nu are experienta in ceea ce priveste activitatea din administratie, se pare ca atuul sau este dat de faptul ca echipa sa de consilieri este formata din oameni care au mai candidat la functii publice, iar altii chiar au o experienta apreciabila in acest domeniu.
aV-as putea promite multe, asa cum fac multi dintre politicienii locali, as putea promite ca de maine pe strada Tudor Vladimirescu ar putea curge lapte si miere, ca pensiile se vor dubla sau ca nu va mai trebui sa platiti impozite insa vreau ca faptele mele sa vorbeasca. Eu vin la primarie ca sa dau nu ca sa iau”, a precizat Viorel Ilie.
Scris de Dana Lungu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.