Actorul Pavel Bartoş cu spectacolul „One man aproape show” va putea fi văzut marţi, de la ora 19,00, la Sala Mare a Teatrului Municipal Bacovia, în cadrul Bacău Fest Monodrame.
„Un spectacol după un scenariu scris de Pavel Bartoş, care cuprinde în mare parte elemente autobiografice, tratate cu umor, poate prea mult umor, în care autoironia şi sinceritatea sunt la ele acasă. Întrepătrunse cu emoţia, dau naştere unui spectacol în care oricare dintre spectatori se poate regăsi. Este un spectacol despre decizii bune sau nebune, despre greşeli sau negreşeli, despre iubire în toate formele ei, despre viaţă pur şi simplu, mesajul fiind unul foarte clar: viaţa trebuie şi merită trăită din plin”, se arată în descrierea spectacolului.
Seria reprezentaţiilor în concurs este deschisă marţi de artistul emerit al Ucrainei, Ihor Titov, de la Dnepropetrovsk Youth Theatre, cu spectacolul „Kontrabass”, care va putea fi văzut la Cafe du theatre.
De la ora 15,00 este programat spectacolul „Individual compus” cu Bogdan Iancu, producţie independentă a Asociaţiei Hearth din Bucureşti, la Sala „Petru Valter”, text câştigător al locului secund a concursului de dramaturgie ediţia din 2022 a Bacău Fest Monodrame.
Ultimul spectacol din concurs al zilei va fi prezentat de la ora 17,00, la Cafe du theatre – „Vinovat,-ă”, cu Oana Puşcatu, producţie a Centrului Replika în parteneriat cu Beznă Theatre.
Juriul festivalului este compus din criticul de teatru Maria Zărnescu, regizorul Sânziana Stoican şi actorul George Ivaşcu, decanul Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
Juriul celei de-a X-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă este alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor-şef al revistei „Artitudini”, Claudiu Groza, critic de teatru şi Andrei Huţuleac, actor şi regizor.
Cea de-a XXIX-a ediţie a Bacău Fest Monodrame a început vineri la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău şi se va încheia pe 10 mai. AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.