15 noiembrie 2024

Paul Cotîrleț, secretar de stat la Ministerul Culturii

Moineșteanul Paul Claudiu Cotîrleț este noul secretar de stat la Ministerul Culturii. Numirea a fost făcută miercuri, pe 22 noiembrie, iar decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial.

„Urmează să mă prezint să îmi iau portofoliul în primire. Mai exact, mă voi ocupa de Centenar. Atât știu la acest moment”, a fost declarația „la cald” a noului secretar de stat Paul Cotîrleț.

Luna trecută, Paul Cotîrleț tocmai și-a susținut teza de doctorat în istorie pe tema „Politică, fotbal și diplomație în Peninsula Balcanică”, iar la începutul acestei luni, timp de trei zile (8-10 noiembrie) a participat activ, alături de numeroși specialiști ai diplomației balcanice, la discuții despre viitorul regiunii și strângerea relațiilor dintre țările componente.



Aceasta a fost a șaptea întâlnire anuală a International Balkan Annual Conference (IBAC ) ce a avut loc în Priscina-Kosovo și a doua la care a luat parte Paul Cotîrleț.

„Discursul meu s-a bazat pe rolul diplomației în istoria Balcanilor și pe găsirea unor modele comportamentale ce ne-ar ajuta în pacificarea acestei regiuni de multe ori încercată de-a lungul timpului. De altfel, am fost singurul reprezentant al României care a participat la acea întrunire”, ne-a mai spus Paul Cotîrleț.

Toate acestea, dar și CV-ul său impresionat au fost „cartea de vizită” care au dus la numirea lui pe funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii.

Paul Claudiu Cotîrleț este fiul renumitului doctor chirurg Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești.

Scurt CV

Paul Claudiu Cotîrleț s-a născut în Onești, în anul 1988. A absolvit Școala „George Enescu” și Liceul „Spiru Haret” din Moinești, iar în 2010, Facultatea de Istorie, Universitatea din București, secția de Relații Internationale și Studii Europene – licență.

Are master în Politică Europeană și Românească, master în Diplomație și Istorie Politică. Post-universitar a urmat cursurile Institutului Diplomatic Român, Colegiului Național de Apărare, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Universității de vară – Râmnicu Sărat, dar și cele ale Institut Barcelona D’Etudis Internationals și Școlii de Vară a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

A studiat cu Bursă Erasmus la RWTH Aachen, Germania, dar a susținut și stagii de practică la Institutul Diplomatic Român și în Senatul României, la Comisia de politică externă. A fost și consilier parlamentar – șef cabinet Chestor Senatul României, după ce în 2010 a ocupat funcția de consultant parlamentar.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014