Educatia ecologica si interesul tot mai crescut al tinerilor pentru conservarea mediului au fost coordonatele principale care au marcat lansarea Proiectului National PATRULA ECO, intr-o manifestare entuziasta care a reunit dorinta de cunoastere, creativitatea, precum si intentia de a se implica pentru a contribui la conservarea mediului, la identificarea factorilor de risc, dar si pentru a contribui activ pentru ca mediul inconjurator sa fie „casa” tuturor.
Proiectul este coordonat de prof. Elena-Loredana Ghelasa, director adjunct al Colegiului National „Vasile Alecsandri” si de prof. Doina Capsa, si se alatura unitatilor scolare din invatamântul preuniversitar de diferite niveluri, constituindu-se, totodata, intr-o competitie care va premia implicarea si reusita.
50 de elevi, indrumati de profesorii Lacramioara Nemes, Irina Negrea, Doian Capsa, Elena-Loredana Ghelasa si Calin Leon Boamba, se vor implica, pe parcursul anului scolar 2014-2015, in multe activitati prevazute in calendarul proiectului: vor fi mici cercetatori si vor consemna observatiile referitoare la factorii pozitivi si la cei negativi ce afecteaza mediul in „jurnalul proiectului”.
Cele mai asteptate actiuni sunt cele prevazute pentru semestrul al II-lea si care vor presupune plantare de pomi sau ecologizarea unor zone din oras sau dinafara lui cu sprijinul partenerilor institutionali care deruleaza acest proiect: Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, Ministerul Educatiei, Agentia Nationala de Protectia Mediului, Garda Nationala de Mediu.
Imnul proiectului si mascota, prezentate la momentul lansarii, au fost realizate de elevi si au fost selectate printr-un „concurs de idei”, iar muzica originala, a prof. Irina Negrea, a pus pe portativ optimismul si tineretea participantilor. Actul educativ este unul complex, iar dimensiunea ecologica traduce o aducere in prezent a demersului scolii adresat elevilor cu reverberatii la nivelul comunitatii.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.