24 decembrie 2024

Patru șoferi s-au ciocnit ca la domino

Ciocnire în lanț duminică pe Bulevardul Unirii, imediat după Podul de la Șerbănești. Patru șoferi au fost implicați în evenimentul rutier care s-a soldat doar cu pagube materiale. „Pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, un șofer de 38 de ani din Bacău, care se deplasa din direcția strada Ștefan cel Mare spre Calea Romanului, s-a ciocnit cu autoturismul care circula în fața sa”, a declarat agent Raluca Ciobanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. Ca și în cazul pieselor de domino, alte două autoturisme s-au ciocnit cu cel care a frânat brusc. Nimeni nu a fost rănit, chiar dacă autoturismele au fost avariate destul de serios. „Toți cei patru șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative”, a mai spus agentul Ciobanu. Ofițerii de poliție au fost chemați la fața locului să dirijeze traficul, mai ales că evenimentul s-a petrecut în jurul orei 13, când cei care au vizitat târgul auto se pregăteau să iasă, așadar era destul de aglomerat.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img